De câteva zile la Curtea de Justiţie a Republicii, la Paris, se desfăşoară- urmărit cu destul interes – procesul botezat de presa din Hexagon, Afacerea Tapie. Este vorba de o poveste din vremea mandatului de ministru al Economiei al Christinei Lagarde, calitate în care a aprobat plata sumei de 403 milioane de euro, printr-un arbitraj, în urma contenciosului ce a opus pe Bernard Tapie, om de afaceri şi fost ministru socialist, patron al echipei de fotbal O. Marseille şi Credit Lyonnais, în ceea ce s-a numit „Afacerea Adidas”. Conducând un super minister al Economiei, ce cuprindea Finanţele Publice şi Bugetul, Christine Lagarde a dispus ca Credit Lyonnais să verse 135 de milioane de euro, daune interese, lui Bernard Tapie, şi un euro…prejudiciu moral. Ceea ce i s-a reproşat Christinei Lagarde este că n-a făcut apel la serviciul juridic al guvernului pentru a solicta un aviz şi a ignorat Agenţia de Participaţiuni a Statului (APE), o instituţie care apără interesele patrimoniale ale statului. În timpul procesului, procurorul general Jean Claude Martin s-a dovedit cel mai bun avocat al fostului ministru al Economiei, judecată pentru „neglijenţă” la Curtea de Justiţie. El a concluzionat că nu există suficiente motive pentru a fi condamnată. Şedinţa a fost ridicată imediat. Christine Lagarde ar putea fi pasibilă de un an de închisoare şi de 15.000 de euro amendă. Cercetările durează de patru ani, şi cazul pare „fără precedent”. Christine Lagarde a putut comite, susţine Parchetul, „o eroare de apreciere”, o greşeală politică, dar niciodată o infracţiune.