Maşinile parcate pe trotuare sau staţionate neregulamentar pot fi din nou ridicate

0
473

masiniExecutivul a modificat, în şedinţa de ieri, prin Hotărâre de Guvern, regulile de ridicare a maşinilor care staţionează neregulamentar pe carosabil, dar şi a celor parcate pe trotuare. Conform expunerii de motive, „ridicarea vehiculelor trebuie să fie posibilă pentru toate situaţiile în care are loc o staţionare neregulamentară”, nu doar pe partea carosabilă, ci şi de pe pistele obligatorii pentru pietoni şi/sau biciclişti ori benzile rezervate unor anumite categorii de vehicule, semnalizate ca atare.

„Se propune abrogarea prevederii care permitea staţionarea autovehiculului pe trotuar, atunci când lăţimea minimă a trotuarului lăsat la dispoziţia pietonilor era de cel puţin un metru. În multe situaţii, această prevedere a permis săvârşirea unor abuzuri şi, în general, desconsiderarea dreptului pietonilor la condiţii civilizate de deplasare pe drumul public”, se mai arată în expunerea de motive.

Administratorii drumurilor publice pot permite, cu avizul poliţiei rutiere, oprirea sau staţionarea, parţial ori total, a vehiculelor pe anumite zone ale trotuarelor, marcate şi semnalizate în mod corespunzător. Potrivit notei de fundamentare, argumentul a fost că operaţiunea este una utilă şi deserveşte interesul public deoarece urmăreşte fluidizarea circulaţiei pe drumurile publice.

Ridicările de autoturisme parcate neregulamentar a fost declarată ilegală printr-o decizia a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care a admis un recurs în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a decis că procedura de aplicare a măsurii de ridicare a vehiculelor staţionate sau oprite pe partea carosabilă nu poate fi reglementată prin hotărâri ale consiliilor locale.

Potrivit modificărilor, ridicarea nu poate fi dispusă sau (dacă a fost dispusă) să înceteze executarea dacă în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane. “Deşi primul lucru pe care-l realizează agentul de poliţie este să verifice prezenţa unor persoane în vehicul, apar situaţii când o astfel de constatare nu este în mod obiectiv posibilă, mai ales dacă vehiculul are uşile blocate”, este argumentul Guvernului. Mai mult, operaţiunea de ridicare va trebui întreruptă dacă la vehicul se prezintă conducătorul auto, înainte de iniţierea transportului către locul de depozitare.