Peste 1.300 de elevi craioveni implicaţi în campania „Fac ce vreau, dar ştiu ce fac”

0
466

campanie eleviFundaţia Population Services International din România, în parteneriat cu Societatea Naţională Crucea Roşie – filiala Dolj, Societatea Studenţilor Medicinişti şi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Craiova, au implementat în ultima lună proiectul de educaţie pentru sănătate „Fac ce vreau, dar ştiu ce fac”. Scopul proiectului a fost îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi emoţională a adolescenţilor şi a adulţilor. Proiectul s-a desfăşurat cu ajutorul unei echipe formată din 20 de voluntari, majoritatea studenţi ai Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova. Beneficiari direcţi ai proiectului au fost 1.335 de elevi ai unor licee craiovene, împreună cu cadrele didactice care au dorit să participe la sesiunile de informare, dar şi aproximativ 200 de studenţi.

În prima parte a proiectului, voluntarii instruiţi ai fundaţiei au susţinut sesiuni de informare în care au pus accent pe schimbarea comportamentului sexual în termeni de prevenţie. Comportamentele preventive şi deprinderile sănătoase au fost abordate într-o manieră interactivă, sub forma unui joc, în care elevii au avut ocazia să îşi testeze cunoştinţele şi să înveţe lucruri noi referitoare la modalităţi prin care pot să prevină infecţiile cu transmitere sexuală, dar şi sarcinile nedorite. Peste 99% dintre feedback-urile primite au fost pozitive. Pe lângă informaţii noi, elevii au primit şi multe alte premii.

Şapte licee au participat la campanie

Liceele în care proiectul a fost implementat sunt: Colegiul Naţional „Elena Cuza”, Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Liceul „Charles Laugier”, Liceul „Traian Vuia”, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”, Liceul Tehnologic Transporturi şi Căi Ferate şi Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară.

A doua parte a proiectului a cuprins un eveniment surpriză într-un club. În contextul în care consumul de alcool a fost de multe ori asociat cu riscuri de raporturi sexuale neprotejate,  voluntarii au încercat să le reamintească oamenilor că HIV nu este o infecţie vizibilă cu ochiul liber.

Pentru a marca ziua de 1 decembrie, respectiv Ziua Internaţională de Lupta Împotriva HIV/SIDA, a fost organizat un mic moment în clubul Charlatans, din Craiova. Clienţii au fost marcaţi cu o ştampilă al cărei mesaj este „AIDS DOESN’T SHOW”, ştampilă vizibilă doar pentru o scurtă perioadă de timp cât a fost aprinsă lumina UV.

România, ţara UE cu cel mai mare număr de naşteri la adolescente sub 15 ani

campanie elevi 1Acest proiect a fost dezvoltat şi implementat ca răspuns la statisticile naţionale şi europene din ultimii ani. Acestea arată că România ocupă primele locuri ca incidenţă a infecţiilor cu transmitere sexuală, dar şi ca număr de sarcini/avorturi la adolescente. De asemenea, ultimul studiu relevant, referitor la comportamentul sexual al adolescenţilor români, realizat de UNICEF şi Romanian Angels  Appeal apasă încă un buton de panică. Din studiu reiese faptul că vârsta medie la care adolescenţii îşi încep viaţa sexuală este 15 ani, şi doar 42% din aceştia folosesc o metodă contraceptivă.

Statisticile naţionale şi europene consemnează că peste 90.000 de fete cu vârste de maximum 19 ani din România au născut în perioada 2009-2012, iar aproape 39.000 au făcut întrerupere de sarcină. În acelaşi timp, jumătate din adolescente se aleg cu o boală cu transmitere sexuală în primii doi ani de la debutul vieţii sexuale.

PSI este o organizaţie neguvernamentală cu prezenţă activă în peste 76 de ţări, specializată în programe educative pentru rezolvarea unor probleme legate de sănătatea grupurilor vulnerabile. În acest sens, echipa PSI România vrea să vină în ajutorul tinerilor pentru ca aceştia să poată lua decizii corecte, fără consecinţe negative şi să se poată dezvolta fizic şi emoţional fără piedici.