Washington Post: Rusia implicată în alegerile prezidenţiale din SUA

0
433

cccUn raport întocmit de CIA dat publicităţii de Washington Post arată că Rusia a intervenit în alegerile prezidenţiale din Statele Unite pentru a-l ajuta pe candidatul republican Donald Trump să câştige cursa pentru Casa Albă,  transmite Agerpres.

Pe lângă atacurile cibernetice care au vizat organizaţii ale Partidului Democrat, hackerii ruşi ar fi atacat şi computerele Comitetului Naţional Republican, conform Washington Post. Cu toate acestea, nu au dat publicităţii decât informaţii găsite pe serverele democrate.

“Serviciile de informaţii au identificat indivizi cu legături cu guvernul rus care au trimis către Wikileaks mii de e-mailuri ale Comitetului Naţional Democrat şi alţii, inclusiv şeful de campanie al lui Hillary Clinton”, scrie publicaţia americană.

“Oficiali americani i-au descris pe aceşti indivizi drept actori cunoscuţi serviciilor de informaţii ca fiind participanţi la o operaţiune la scară largă a guvernului rus de a-i creşte popularitatea lui Trump şi a diminua şansele lui Clinton”.

Citând oficiali care sunt la curent cu investigaţia, Washington Post scrie că CIA a făcut rezultatele anchetei cunoscute mai multor senatori în spatele uşilor închise şi că este foarte clar în acest moment că guvernul rus a încercat în mod deliberat să îl ajute pe Trump.

“Este rezultatul evaluării serviciilor de informaţii care arată că ţelul Rusiei a fost să favorizeze un candidat în detrimentul celuilalt, să îl ajute pe Trump să fie ales”, a afirmat un oficial american care a fost informat despre rezultatul investigaţiei.”Există deja un consens în această privinţă”.

O anchetă anterioară a CIA stabilise că hackerii ruşi ar fi intervenit cu scopul de a submina sistemul electoral american.

Echipa de tranziţie a lui Trump a respins rezultatul investigaţiei.

“E vorba despre aceiaşi oameni care au spus că Saddam Hussein avea arme de distrugere în masă”, se arăta într-o declaraţie a echipei de tranziţie. “Alegerile s-au terminat demult cu una dintre cele mai răsunătoare victorii în Colegiul electoral în istoria SUA. E timpul să mergem mai departe.”