„Descoperă-ţi talentul!” şi „Experienţă europeană în dezvoltarea competenţelor profesionale”, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova

0
608

Ieri, la Liceul „Traian Vuia” din Craiova a fost o zi de sărbătoare, reprezentanţi din mai multe ţări participând la o deschidere internaţională. Au fost prezenţi reprezentanţi din ţări cu care România are încheiate parteneriate educaţionale, iar instituţia de învăţământ amintită este parte în aceste proiecte.

vuia (1)Elevii craioveni au, în ultimii ani, parte de o pregătire la standarde europene, prin multitudinea parteneriatelor încheiate şi finalizate. Unul dintre ele, cu participarea a peste 30 de persoane provenind din mai  multe ţări ale lumii, s-a desfăşurat, ieri, la Craiova, la Liceul „Traian Vuia”. Au fost prezenţi emisari din Malta, Grecia, Zimbabwe, iar oaspeţii au fost întâmpinaţi cu un program de colinde de iarnă, interpreţii fiind elevii liceului, dirijaţi de prof.  Carmen Oprea. A fost, poate, cea mai bună prezenţă de suflet…

vuia (2)«Suntem onoraţi să putem fi gazde pentru aceste lucrări, numele simpozionului de astăzi fiind edificator – „Open Doors Day” („Ziua Porţilor Deschise”). De asemenea, „Discover Your Talent ” („Descoperă-ţi talentul!”) este foarte sugestivă. Suntem o Şcoală Europeană şi suntem mândri pentru această titulatură. Ceea ce are loc astăzi se întâmplă şi cu sprijinul Asociaţiei „Dominou”. Ştim că se vor dezbate  probleme care ţin de voi, tinerii, cărora mă adresez în principal, iar manifestarea  este strâns legată şi de proiectele pe care noi le avem în derulare, cu atât mai mult cu cât este şi „Săptămâna europeană a competenţelor profesionale”.  Deschiderea către viitor este a voastră, iar noi, ca şi cadre didactice, suntem lângă voi pentru a vă îndruma», s-a adresat asistenţei prof. Ileana Moculescu, director al Liceului „Traian Vuia”.

Integrare prin dezvoltare

vuiaCum este vorba despre o Şcoală Europeană, nu puteau lipsi programele de dezvoltare. «Pe ERASMUS+ avem „Experienţa Europeană pentru dezvoltarea competenţelor profesionale în domeniul electronicii şi automatizării”. Proiectul, care răspunde nevoilor de formare, identificate, atât la nivelul şcolii, cât şi la nivel local şi regional, pentru pregătirea unei forţe de muncă de calitate, are drept grup de lucru 40 de tineri ai liceului nostru. Aceştia se pregătesc în calificările profesionale de „tehnician operator tehnică de calcul” şi „tehnician mecatronist”, cu stagii de practică în Cipru. Toţi cei 40 de participanţi vor avea competenţe generale dezvoltate, privind integrarea la locul de muncă, lucrul în echipă, comunicarea eficientă cu toţi clienţii, fiind familiarizaţi şi cu specificul muncii într-o companie de anvergură europeană», a precizat prof.  Luminiţa Lazăr, coordonatorul proiectului.