Dacă nu înţelesesem mare lucru din compoziţia teatralizată şi muzicalizată în exces a regizorului Silviu Purcărete „Undeva la Palilula” (2012), consolându-mă cu gândul, că nu eram singurul, după cum am văzut, de Palilula Doljului nu am uitat, niciodată, mai ales că panglica asfaltată care leagă, pe o coamă de deal, Podariul de Bucovăţ, traversând localitatea menţionată, emblematică odinioară prin creşterea bivolilor, chiar dă seamă că orice similitudine cu un tărâm fictiv este imposibilă. Palilula rămâne pe harta Doljului şi, mai zilele trecute, numele aşezării a reverberat în toată media românească. Faptul că Dragoş Furtună, de puţină vreme stabilit în localitate, i-a împuşcat mortal, fără multe motive, pe Ion şi Fabian Trandafir, în seara zilei de 2 decembrie a.c., şi i-a rănit grav pe Ion Stuparu (56 ani) şi Vasile Zidaru (48 de ani), în circumstanţele de acum descrise în cotidianul nostru, pentru a se sinucide în cele din urmă, a produs o emoţie vag îngrijorătoare. Augmentată poate, după ce s-a aflat că Dragoş Furtună – venise în vară din Germania – poseda acasă nu mai puţin de 15 arme de foc, puşti şi pistoale, peste 1.000 de cartuşe, adică devenise un armurier neautorizat, cu activitate deplin ascunsă. Dacă în filmul „Undeva la Palilula”, să mai revenim odată la „ghiveciul” lui Silviu Purcărete, maimuţărită era dictatura ceauşistă, în Palilula de lângă noi, adică în întâmplarea relatată realist, cu ascuţime şi detaşare, te întrebi dacă o măruntă localitate din buza Craiovei are poliţişti, suficienţi la număr, cum s-or numi ei de proximitate sau altcumva, branşaţi la viaţa comunităţii, cu tot ce înseamnă aşa ceva. La Bucovăţ (4.000 de locuitori), secţia numărul 3 de poliţie rurală numără 6 sau 7 lucrători operativi. O „colecţie” de… competenţe. Adică de „profesionişti”. Nu-ţi faci semnul crucii? Când în vară, pe 14 iulie a.c., prin atacul terorist de la Nisa, comis de franco-tunisianul Mahomed Lahouaiej Bouhlel, 31 de ani, la volanul unui frigorifer de 19 tone, ucidea pe Promende des Anglais, 85 de persoane din care 10 copii, sub ochii poliţiei dezarmate, dotată cu un sistem supersofisticat de monitorizare a circulaţiei rutiere, ne-am minunat de superficialitatea probată, de la o margine la alta a lucrurilor, fiind „lămuriţi” de procurorul general al Franţei, fiindcă la producţia de gogomănii nu se stă prost nici pe malurile Senei: „Făptaşul nu ridicase niciodată suspiciuni de terorism”. Poliţia naţională a ieşit prost din toată afacerea, deşi ministrul de interne, Bernard Cazeneuve, a ajuns vremelnic… prim-ministru. Să recapitulăm: Dragoş Furtună, 28 de ani, de puţină vreme localnic, stabilit la Palilula, cu deplasări în Vestul ţării, la Timişoara, deţinea un mic depozit de arme cu care putea produce, în orice moment, la orice derapaj, o nenorocire de proporţii. Cum s-a şi întâmplat. Gândea prin ţeava pistolului. Nimeni nu l-a luat în seamă, lucra clandestin, era taciturn, s-a spus, şi beneficiarul unei nepăsări generale. La cum mergeau lucrurile s-a grăbit. Să te ia ameţeala şi mai multe nu.
