Protecţia Consumatorilor a intensificat controalele la comercianţii de jucării

0
445

În perioada 7-18 noiembrie, Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia a desfăşurat o acţiune de control privind modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor, inclusiv la comerţul online. Au fost controlaţi 85 de operatori economici. Valoarea jucăriilor care nu se încadrau în prevederile legale în vigoare a fost de 50.442 lei, din cele 3.296.898 lei verificate. La finalul acţiunii s-a procedat la aplicarea de 58 de sancţiuni contravenţionale, constând în 22 de avertismente şi 36 de amenzi contravenţionale, însumând 90.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

 jucariiÎn cursul acţiunii de control s-au constatat o serie de abateri: lipsa indicării pe corpul jucăriilor sau pe ambalaj sau în documentele însoţitoare, a numelui, denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului şi/sau a importatorului, precum şi a adresei la care aceştia pot fi contactaţi; abateri privind menţionarea numărului unic de înregistrare pe jucărie: tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare pe ambalaj sau în documentele însoţitoare; erau comercializate diverse categorii de jucării, fără a avea aplicat marcajul european de conformitate CE, pe jucărie, pe o etichetă ataşata sau aplicată sau pe ambalaj.

Amenzi usturătoare

Baby girl chewing on teething ring
Baby girl chewing on teething ring

Au mai fost descoperite abateri privind cerinţele generale de siguranţă – lipsa avertismentelor generale de vârstă, a avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, precum şi a instrucţiunilor de utilizare sau lipsa traducerii în limba  română –,  cât şi abateri privind cerinţele speciale de siguranţă; abateri privind declaraţia de conformitate – lipsa acesteia sau neîntocmirea ei în conformitate; abateri privind desfăşurarea promoţiilor. Datele specifice pentru promoţiile practicate la jucării – perioadă, preţ vechi/preţ nou, sortimentul/sortimentele de jucării supuse promoţiei.

  „Urmare deficienţelor constatate, organele de control au dispus următoarele măsuri: oprirea temporara de la comercializare a jucăriilor în valoare de 13.181 lei lei până la remedierea neconformităţilor constatate; aplicarea de 58 sancţiuni contravenţionale, constând în 22 avertismente şi 36 amenzi contravenţionale însumând 90.500 lei, pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor”, ne-a precizat Radu Preda, comisar-şef al Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia.

Sfaturi pentru utilizatori

radu predaConducerea Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud-Vest Oltenia le recomandă oamenilor să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare – factură, bon fiscal, chitanţă fiscală –, de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie; să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei.

Cumpărătorii trebuie să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească; să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici; trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”; fraza „Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere/pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; acestea (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună.

Instrucţiunile de folosire sunt obligatorii

ojpcTotodată, cumpărătorii trebuie să ştie şi să verifice acest lucru că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului – numele, denumirea comercială/marcă înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi; numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigur şi dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.

  Mai trebuie să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii. Orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, structurii teritoriale a ANPC.

Atenţie la achiziţionările on-line!

  „Amintim că legislaţia care reglementează drepturile consumatorilor la achiziţiile online este OUG 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii. Puteţi contacta comerciantul? Asiguraţi-vă că operatorul economic furnizează informaţii despre nume, adresa geografică, telefon, adresa de e-mail – toate aceste informaţii trebuie să fie clare şi inteligibile şi sunt obligatorii pentru comerciant. Dacă vă doriţi o anumită jucărie, atunci asiguraţi-vă că site-ul afişează toate informaţiile despre principalele caracteristici ale produselor şi serviciilor comercializate, inclusiv preţul total al acestora, pentru a putea fi siguri că acestea sunt ceea ce vă trebuie. Intenţionaţi să cumpăraţi conţinut digital (jocuri, cărţi, muzică, software)? Asiguraţi-vă că primiţi informaţii despre modul în care conţinutul digital poate fi folosit, interoperabilitatea relevantă – mediul hardware şi software standard cu care conţinutul digital este compatibil (sistemul de operare, versiunea necesară şi anumite caracteristici hardware), eventualele restricţii tehnice. Ştiţi din ce se compune preţul total? Acesta este format din preţul produsului sau serviciului, taxa pe valoare adăugată care poate fi inclusă sau nu în preţul produsului, taxele de livrare şi eventuale alte costuri suplimentare despre care comerciantul trebuie să vă informeze şi să vă ceară acordul înainte de a da click pe butonul «cumpără»”, a mai precizat comisar-şef Radu Preda.