Craiova: Roşianu, Ilie Puşcărie şi “Charlie” rămân sub control judiciar

0
417

CA_Craiova-220x220Curtea de Apel Craiova a respins, în urmă cu puţin timp, contestaţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj împotriva hotărârii prin care, săptămâna trecută, Tribunalul Dolj a respins arestarea preventivă a lui Gigel Roşianu, Ion Ilie zis Ilie Puşcărie şi Irinel Marian Coandă zis “Charlie”, plasându-i sub control judiciar. Astfel, cei trei rămân cu măsura primită pe fond, control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, timp în care trebuie să respecte obligaţiile impuse de instanţă. Cei trei au fost reţinuţi tot în dosarul deschis pentru scandalul cu împuşcături şi săbii de la barul ON OFF, de la începutul lunii noiembrie, primii doi fiind acuzaţi că au vrut să-l facă scăpat pe Gigi Vadik Zavera, zis Gigioc, scoţându-l din ţară.