Datorită pasiunii pentru folclor şi dragostei pe care o arată faţă de copii, Olimpia Șovăilă a reuşit să revigoreze o tradiţie mai veche a localităţii Călăraşi: cântecele şi jocurile populare. Cu ambiţie şi multă dăruire, tânăra coregrafă, care a primit „pe mână” soarta longevivului Ansamblu „Bordeiaşul”, îşi petrece ore întregi în sala de repetiţii pentru a-i descoperi pe copiii talentaţi, pentru a-i ajuta să-şi descopere înclinaţiile artistice, într-un cuvânt să-i atragă pe cât mai mulţi către scenă.
Localitatea Călăraşi, de pe malul Dunării, are, am putea spune, punctaj maxim la infrastructura culturală, acesta fiind atuul de la care se porneşte în tot ceea ce se întâmplă acum în comună. În ambele sate, funcţionează câte un cămin cultural (Călăraşi), respectiv o sală de festivităţi (Sărata), care au fost amenajate şi dotate ca la carte de către autorităţile locale. Îmbucurător este faptul că nici una dintre cele două structuri nu au rămas închise sub cheie, aşa cum se mai întâmplă în alte sate. Din contră, calendarul activităţilor artistice, care sunt găzduite acolo, este unul bogat, spre mulţumirea localnicilor care aproape că s-au obişnuit să-i urmărească pe micii artişti, de la şcolile din comună, cum evoluează frumos, pe scenă.
Dragostea pentru cântec şi joc este molipsitoare
Una din persoanele care au pus suflet în acest proiect este Olimpia Șovăilă, coregraful Ansamblului Folcloric „Bordeiaşul” din localitate. Ea este persoana care merge prin clase pentru a le prezenta elevilor, mai mici şi mai mari, frumuseţea costumelor populare şi dragostea pentru deosebitele dansuri populare. De cele mai multe ori are şi succes fiindcă pasiunea sa este molipsitoare şi îi atrage şi pe copii. Repetiţiile se fac zilnic, când la Sărata, când la Călăraşi, şi, de fiecare dată, scena este plină de copii, toţi dornici să înveţe paşii de sârbă sau cum să învârtă o horă. În spectacole, munca lor se vede şi este apreciată, de fiecare dată primind aplauze la scenă deschisă.
Repetiţiile erau în toi
Ieri, în jurul prânzului, repetiţiile se ţineau la sala de festivităţi din satul Sărata. Muzica populară este la volum maxim, iar pe scenă, în mijlocul copiilor, coregraful corecta micile greşeli şi apoi propunea să fie reluate de mai multe ori astfel încât totul să fie cât mai aproape de perfecţiune.
„Ne pregătim intens de sărbătoarea naţională de 1 Decembrie, când vom avea serbări atât la Călăraşi, cât şi la Sărata. Copiii sunt dornici să înveţe şi vin la repetiţii, iar jocurile ne ies din ce în ce mai bine. Lucrând cu multă răbdare, atunci când vom urca pe scenă vom fi foarte buni”, ne-a mărturisit Olimpia Șovăilă, prezentându-şi câţiva dintre dansatorii pe care i-a evidenţiat în ultimul timp.
Daria, Mădălina şi Eduard vor să cucerească scena
Daria Cagnea este o fetiţă vioaie, cu privirea ageră, şi a fost alesă pentru a prezenta spectacolul de 1 Decembrie de la Sărata. Talentul său constă în vocea frumoasă cu care cântă, moştenind-o astfel pe bunica sa. „Îmi place să vin la repetiţii pentru că asta mă ajută să cânt din ce în ce mai bine şi să devin o interpretă de muzică populară. Este visul meu şi sper să îl realizez într-o zi”, ne-a spus, vizibil emoţionată, Daria, care este elevă în clasa a VI-a la şcoala din Sărata.
Pentru că are o voce deosebită, Mădălina Călin va interpreta în spectacol trei cântece, între care o doină de război, foarte dificil de cântat. „Vreau să fac o carieră din muzica populară pentru că este ceea ce îmi place. Cânt prin curtea şcolii, în recreaţii, şi acasă. Îmi place foarte mult că pot să fac lucrul acesta aici, pe o scenă adevărată”, a mărturisit Mădălina.
Un dansator talentat este şi Eduard Ocheşel, elev în clasa a IX-a la Liceul „Petre Baniţă” din localitate. El a început repetiţiile încă de anul trecut şi are şanse mari să ajungă în Ansamblul „Bordeiaşul”.
Un program special pentru sărbătoarea de 1 Decembrie
Pe 1 Decembrie, comuna Călăraşi va sărbători Ziua Naţională a României printr-un program special, care este gândit să se desfăşoare pe parcursul întregii zile şi în ambele sate. Va debuta cu o slujbă religioasă, urmată de depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor din centrul localităţii. Apoi, toţi localnicii sunt invitaţi în Căminul Cultural pentru a lua parte la spectacolul folcloric la care se repetă de zor în aceste zile. Va fi deschis, în mod simbolic, cu o paradă militară a elevilor de la gimnazoiu, care vor defila îmbrăcaţi în uniforme.
„Spectacolul va avea o tentă patriotică, în ton cu această zi foarte importantă pentru toţi românii. Un copil va interpreta o doină de cătănie pentru a marca această sărbătoare. La Călăraşi, spectacolul se va desfăşura sub titulatura «Sunt mândru că sunt român!», iar la Sărata – «Nu uita că eşti român!»”, a precizat Olimpia Șovăilă. La spectacolele, care antrenează aproape 50 de elevi talentaţi, sunt aşteptaţi să vină toţi locuitorii comunei, alături de profesori, consilierii locali şi primarul Vergică Șovăilă.
Au început lucrările de amenajare la balta Nisipeanu
Pe locul fostei bălţi Nisipeanu, din satul Sărata, se va amenaja un mic părculeţ, care va fi şi pe placul copiilor pentru că va include şi un loc de joacă. Primarul Vergică Șovăilă a declarat că acel spaţiu se transformase într-o groapă de gunoi, care degaja mirosuri neplăcute mai ales în timpul verii. „Acolo vom face o lucrare de asanare, fiind vorba de o fostă baltă. Apoi, după ce vom nivela terenul, îl vom amenaja din punct de vedere peisagistic. Intenţionăm să plantăm copaci, să punem flori şi băncuţe, iar pentru copii să aducem un loc de joacă”, a menţionat primarul comunei Călăraşi, Vergică Șovăilă
Autorităţile pregătesc alegerile parlamentare
Pe 11 decembrie, la alegerile parlamentare, sunt aşteptaţi la urne un număr de 5009 de alegători. Autorităţile locale se îngrijesc ca votarea listelor de parlamentari să se desfăşoare în condiţii legale, fiind arondate comunei un număr de trei secţii. Acestea vor fi amenajate în Căminul Cultural – 1.506 persoane, la Școala nr. 1 Călăraşi – 1.871 de persoane şi la Școala Gimnazială Sărata – 1.686 de persoane.
RADU ILICEANU şi LAURA MOȚÎRLICHE