Barack Obama, preşedintele în funcţie al SUA, s-a întâlnit pentru aproximativ patru minute cu omologul său rus, Vladimir Putin, în cadrul summitului Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC), pentru a discuta despre conflictele din Siria şi Ucraina. Aceasta ar putea fi ultima întrevedere între cei doi, înaintea sfârşitului mandatului prezidenţial al lui Barack Obama. Scurta întrevedere a avut loc în Lima, pe parcursul summitului APEC. Obama a declarat mai târziu în cadrul unei conferinţe de presă, că i-a mărturisit preşedintelui rus îngrijorarea în privinţa conflictului din Siria, stat care este în mod constant supus atacurilor cu bombe din partea militarilor sirieni şi ruşi, şi i-a vorbit acestuia despre necesitatea unui armistiţiu şi a unei tranziţii politice. “Ca de obicei am fost onest şi curtenitor, dar clar în privinţa diferenţelor puternice care există în privinţa politicilor”, a spus Barack Obama. Putin a afirmat la rândul său, în cadrul unei alte conferinţe de presă, că i-a mulţumit actualului preşedinte american în funcţie pentru “acţiunile comune” întreprinse de-a lungul anilor. “I-am spus că voi fi fericit să-l revăd în Rusia, oricând va putea şi va dori”, a afirmat acesta. Obama şi Putin au avut o relaţie tensionată pe parcursul mandatelor prezidenţiale. Obama l-a avertizat în repetate rânduri pe Putin în privinţa consecinţelor care pot apărea ca urmare a atacurilor cibernetice atribuite Moscovei şi acuzaţiilor că ar fi încercat să intervină în campania prezidenţială americană. Obama a declarat, de asemenea, că i-a solicitat preşedintelui Putin să ajute la implementarea acordului de pace de la Minsk.
Acasă Actualitate Actualitate externă Scurtă întrevedere între Barack Obama şi Vladimir Putin, în cadrul summitului Cooperării...