Alături de miile de studenţi basarabeni care se află în România, în această perioadă, nu puţini sunt şi cei de vârsta maturităţii depline, ce şi-au găsit un loc în societatea noastră. Şi, vorbim aici, de familii de peste Prut, ce au dobândit cetăţenia română, al căror destin este legat, de acum înainte, de evoluţia ţării noastre. O istorie de viaţă presărată cu bune şi cu rele, cu eforturi de integrare într-o lume cumva diferită, cu pasiunea unei activităţi împinse adesea spre artă, dar mai ales cu speranţa că, destul de repede, destinul le va fi zâmbitor, o detaliem în rândurile de mai jos.
Republica Moldova trece, în această perioadă, printr-o fază electorală, cu multe mize puse în joc. Anii din urmă au făcut ca legăturile dintre locuitorii de pe cele două maluri ale Prutului să fie mult mai diversificate şi chiar amplificate. Mii de locuri scoase la concurs în mediul universitar românesc destinate exclusiv tinerilor basarabeni au arătat că schimbarea de mentalitate, comportament şi deschiderea spre noi valori şi-au atins scopul. Nu puţini au fost acei absolvenţi din Republica Moldova, ce odată licenţiaţi în România au mers şi mai departe, câştigând joburi bine cotate în ţări occidentale, cu o economie atractivă.
De peste doi ani, în inima Băniei
Dacă în urmă cu 15-18 ani, Universitatea din Craiova avea în schemă studenţi basarabeni din Chişinău, Bălţi, Cahul sau Orhei, iată că acum, în Craiova întâlnim familii compacte de basarabeni, ce-şi duc alături de noi acelaşi trai.
Una dintre acestea este şi familia Manza. Soţii Natalia şi Sergiu au venit din Chişinău şi s-au stabilit, aici, în Craiova de aproximativ trei ani. Accentul basaraben nu a dispărut şi nu va dispare. Este o notă de distincţie şi, totodată, de diversitatea. Primii paşi în Craiova nu au fost chiar aşa de grei. Poate şi pentru că au fost sprijiniţi, cu toată deschiderea, de către persoane cu aceleaşi origini. „Actriţa Alla Cebotari de la Teatrul pentru Copii şi Tineret «Colibri», totodată o interpretă desăvârşită de muzică populară ne-a fost alături. Îi mulţumesc pe acestă cale, pentru că, fără sprijinul ei, sunt convinsă că integrarea aici, departe de Chişinău, ar fi fost cu mult mai dificilă. În Craiova, am continuat să fac ceea ce am început cu mulţi ani în urmă: creaţie vestimentară. Este mai mult decât o pasiune, este ceea ce ştiu să fac cel mai bine. Iar, aici, în Craiova, gusturile vestimentare sunt cât mai diversificate şi provocatoare în sensul bun al termenului”, ne-a destăinuit Natalia Manza. Să mai amintim că, actriţa Alla Cebotari a fost prima basarabeancă stabilită la Craiova, în martie 1990, prin repatriere.
O pasiune transformată în artă
Şi, într-adevăr, Natalia Manza poate fi văzută zilnic la «Nagoti», atelierul său, lucrând cu migală la rochiile solicitate. Nu se rezumă deloc la a scurta îmbrăcămintea, cum face majoritatea, mai ales că segmentul de comerţ second-hand al hainelor a luat mult din pâinea acestui tip de activitate de prestări-servicii, ci graţie celor aproape 20 de ani experienţă dă viaţă unor creaţii adorabile. Ca orice femeie, mai are şi îndatoriri de mamă, mai ales că, acasă, un bebeluş de câteva luni o aşteaptă, precum pământul însetat o ploaie de vară.
„Folosesc materiale de calitate şi prefer să lucrez cu mătase. Iar ca accesorii, mărgele japoneze şi paiete franţuzeşti. Satisfacţia mea este, de multe ori, mai mare decât cea a clienţilor, pentru că pun suflet şi, cumva, o parte din mine rămâne în acea creaţie”, mai spune Natalia Manza. Cu studii de specialitate la Universitatea Tehnică din Chişinău, specializare în design vestimentar în Sankt Petersburg, aceasta este foarte riguroasă în alegerea materialelor de lucru. Achiziţiile ei provin din Franţa, SUA, Germania.
Craiova, un oraş atât de tânăr
Rapiditatea în exprimare a oltenilor a luat-o puţin prin surprindere, dar a însemnat şi o provocare. Limba română nu i se mai pare, acum, la fel de greu de întrebuinţat, ca la primele săptămâni în care a poposit în România. Faptul că locuieşte în cel mai mare cartier al Craiovei a făcut ca acomodarea să se realizeze cu uşurinţă. „Am călătorit recent la Chişinău, la părinţi. Am traversat România aproape de la un capăt la altul. Când am revenit în Craiova am simţit că este, de departe, unul dintre cele mai vii oraşe. Multe parcuri, multă verdeaţă în interiorul cartierelor, mulţi copii. Despre străzile de aici, numai de bine. Faţă de alte oraşe din ţară, unde lucrurile nu stau prea bine la acest capitol”, ne-a mai spus Natalia Manza.
Un teckel de rasă pură o aşteaptă acasă cu o privire plină de reproş. Uneori, când întârzie mai mult la atelier, doar o mângâiere sinceră îl mai poate readuce la sentimente mai bune. O familie normală, cu doi urmaşi pe linie bărbătească şi un destin care se consumă, în linii mari, la fel ca toate celelalte. Cu rutina zilnică, cu nopţile nedormite când bebeluşul îşi revendică drepturile, cu şansa de a face ceea ce le place în materie profesională, dar mai ales cu mulţumirea că Dumnezeu veghează ca cel mai important bun – sănătatea – să nu le lipsească, familia Manza şi ca ea, toate familiile de basarabeni stabilite în Craiova, devin, pe zi ce trece, o pată de culoare, ce dă specificitate spectacolului citadin craiovean.
