Sunt puţine localităţile care se gândesc la viitor, la fel cum sunt rari şi primarii care se preocupă să investească, în primul rând, în tineri. Localitatea Dăbuleni este un bun exemplu în acest sens. După mulţi ani în care şi-a conturat profilul unei comunităţi ce doar munceşte pe rupte, chinuindu-se, cu preţul sănătăţii, să scoată bani din nisipurile de pe malul Dunării, patria lubeniţelor capătă şi o altă dimensiune. Primarul Aurel Băjenaru pare că a pornit într-o competiţie cu sine în care încearcă să-şi demonstreze că Dăbuleniul său natal are şi o altă identitate, dar şi un alt viitor.
Deşi este o zi mohorâtă de toamnă, când plouă mărunt şi cerul este acoperit de nori cenuşii, pe artera asfaltată care taie localitatea Dăbuleni este forfotă mare. Oamenii aleargă încolo şi încoace, ies din clădirea unei bănci comerciale care îşi are sediul chiar la strada principală sau de la supermarketul de la care şi-au făcut câteva cumpărături. Pe trotuare, copiii vin de la şcoală. Fiind puţin după prânz, probabil primul schimb de elevi a terminat orele şi merge spre casă, cu gândul la masa care îi aşteaptă. Cum noi îl căutăm pe primar pentru a sta puţin de vorbă, ne îndreptăm spre sediul Primăriei. Remarcăm florile multicolore, crizanteme în toate culorile toamnei, care, aşezate pe lateralele scărilor, îndulcesc aspectul cam rece al clădirii, fiind una impozantă.
Un proiect pentru identitatea Dăbuleni
Fiind Sf. Dumitru, am plecat la drum cu o uşoară strângere de inimă, gândindu-ne că este posibil ca lumea satului, şi cu ea chiar şi administraţia, să fie acaparată de această sărbătoare. Nu a fost aşa. Funcţionarii nu chiuliseră în masă, iar pe primarul Aurel Băjenaru l-am găsit luându-şi prânzul frugal chiar în birou. Din discuţii, am remarcat că, deşi nu a trecut mult de cât a preluat mandatul, a reuşit să creioneze axele proiectului său. Pentru că Aurel Băjenaru are un proiect propriu pentru Dăbuleni, după cum aveam să aflăm mai târziu: „Mesajul meu în campanie s-a adresat către tineri, să facem mai mult pentru ei pentru că sunt convins că binele copiilor înseamnă liniştea părinţilor”, ne-a mărturisit primarul.
Registrul spaţiilor verzi a fost finalizat
Dar iată cum plănuieşte primarul să schimbe „identitatea” Dăbuleniului. Aurel Băjenaru crede că viitorul acestei localităţi sunt, indiscutabil, tinerii şi ei trebuie sprijiniţi în toate etapele devenirii, începând de la şcoală şi până când vor ajunge să-şi dezvolte o mică afacere. Pe acest principiu, Aurel Băjenaru şi-a gândit întreaga strategie pe care vrea să o urmeze în acest mandat. Primele proiecte au fost conturate şi sunt dedicate, aşadar, tinerilor. „Am finalizat Registrul spaţiilor verzi, în funcţie de care urmează de depunem un proiect mai mare cu finanţare europeană. Va avea două componente şi se adresează copiilor”, ne-a precizat primarul localităţii Dăbuleni.
„After School” şi cantină socială
Prin proiectul respectiv, se va înfiinţa un After School, un program prin care elevii să poată să rămână la şcoală după ce îşi termină orele. «Sunt mulţi copii ai căror părinţi sunt ocupaţi cu munca în câmp şi au nevoie de ajutor. Atunci ne-am gândit că „Şcoala după şcoală”, cum se numeşte acest proiect, este o iniţiativă binevenită atât pentru părinţi, dar şi pentru copii, fiindcă ei sunt în siguranţă şi învaţă alte lucruri noi. Există şi o a doua componentă, care le oferă a doua şansă celor care nu şi-au finalizat studiile», a prezentat proiectul primarul Aurel Băjenaru. În atenţia autorităţilor este şi înfiinţarea unei clase pentru copiii cu nevoi speciale, care va fi găzduită într-un corp de clădiri rămas liber în incinta Şcolii nr. 3 şi va fi dotată cu mobilier şi material didactic specific.
Cei mai mulţi dintre părinţi muncesc în agricultură
Primarul Aurel Băjenaru s-a gândit să includă, în acelaşi proiect social, şi amenajarea unei cantine sociale. Ar fi prima şi singura din localitate şi ar ajuta la fel de mult ca şi After School-ul, deoarece copiilor li se va asigura hrană caldă. «La cantina socială vor putea să ia masa cei care sunt înscrişi la „A doua şansă”, dar şi copiilor de la After School», a precizat edilul localităţii Dăbuleni. Din datele Primăriei, sunt în jur de 100 de elevi ai căror părinţi sunt implicaţi în munca agricolă şi care ar beneficia de aceste servicii sociale. Părinţii care vor dori să îşi înscrie copiii la „After School” nu vor plăti nici un ban pentru orele şi masa pe care o vor primi copiii lor.
Tinerii vor fi ajutaţi să îşi deschidă o afacere
Un alt proiect interesant pe care Primăria Dăbuleni l-a gândit pentru tineri se referă la cariera acestora. Mai exact este vorba de o iniţiativă pentru reconversia absolvenţilor de liceu care nu şi-au găsit încă un loc de muncă după terminarea studiilor. „Sunt mulţi absolvenţi de liceu şi chiar de facultate care nu îşi găsesc deocamdată drumul lor în viaţă. Pe aceştia vrem să îi ajutăm să înceapă de undeva. În cadrul proiectului nostru, cei care se înscriu vor fi specializaţi pe anumite domenii şi apoi angajaţi în societăţi comerciale care vor fi partenere”, a declarat primarul Aurel Băjenaru. Proiectul îi va ajuta să înveţe să îşi deschidă şi câte o mică afacere, dar cu condiţia ca business-ul să nu aibă profil agricol.
Baza de agrement va fi modernizată
Mai există un proiect, la fel de frumos, pe care Primăria Dăbuleni îl pregăteşte tot pentru generaţia tânără. Baza de agrement unde funcţionează acum Clubul de Caiac-Canoe va fi modernizată şi va fi deschisă atât pentru sportivii care se antrenează acolo – campionii naţionali la juniori ai României – cât şi pentru toţi tinerii care vor dori să se relaxeze. „Noi i-am ajutat pe sportivii de la Caiac-Canoe, în sensul că le-am pus la dispoziţie o platformă cu care îşi transportă ambarcaţiunile, la concursurile la care participă în timpul anului. Dar vrem să facem şi mai mult pentru ei, să amenajăm baza sportivă şi să o transformăm chiar într-un spaţiul de agrement pentru toţi tinerii din localitate. Ne dorim foarte mult acest lucru şi vom urmări proiectul”, a mai spus primarul Aurel Băjenaru. Primarul localităţii Dăbuleni a punctat şi reamenajarea centrului localităţii, care trebuie să primească un aspect mult mai curat şi verde, prin amenajarea a nu mai puţin de trei părculeţe.
S-a început modernizarea halei de carne
Hala în care se sacrifică animalele, din incinta pieţei săptămânale, se modernizează. Primarul Aurel Băjenaru a declarat că lucrările de reabilitare şi igienizare, care sunt acum în toi, vor fi terminate cam într-o lună, urmând ca hala cea nouă să fie dată în funcţiune chiar în preajma sărbătorilor de Crăciun, adică în plin sezon de comercializare a cărnii de porc. Atunci când se va redeschide, va corespunde tuturor cerinţelor impuse de Direcţia Sanitar-Veterinară.
Proiect pentru asfaltarea a 28 de străzi
Primăria Dăbuleni are un program ambiţios prin care se doreşte asfaltarea a 18 kilometri de drumuri din interiorul localităţii. Primarul Aurel Băjenaru a explicat că este vorba de 28 de străzi care au fost prinse în acest proiect. Străzile au fost selectate dintre cele care au reţelele de apă şi canalizare. Pentru asfaltare, se urmăreşte obţinerea de fonduri de la Guvern.
Fântânile cu cumpănă vor fi salvate
Pe câmpurile agricole ale localităţii Călăraşi se află multe fântâni pe care oamenii le-au săpat singuri, la mare adâncime, pentru a face faţă arşiţei ucigătoare a verii. Cele mai multe dintre ele sunt acum părăsite şi nimeni nu mai îndrăzneşte să consume din apa lor. Autorităţile s-au gândit să salveze aceste fântâni vechi din câmp. „Am identificat 15 astfel de fântâni pe care le vom curăţa şi le vom reda cumpenele din lemn pe care le aveau odată”, ne-a asigurat primarul Aurel Băjenaru. Printre primele care vor fi curăţate sunt Fântânile de troiţă şi Tovarişte.
Reportaj realizat de RADU ILICEANU şi LAURA MOŢÎRLICHE