Liviu Dragnea, „fără drept de joc”!

0
429

dragneaCeea ce se intuia şi vehicula s-a „bătut în cuie”, ieri, când ambasadorul american la Bucureşti, Hans Klemm, într-un interviu acordat pentru new.ro, a afirmat că susţine „pe deplin” mesajul recent al preşedintelui Klaus Iohannis, reiterat, tot ieri, într-un interviu pentru adevărul.ro, că partidele trebuie să scoată din joc penalii. „De fiecare dată când se angajează agenţi de pază, prima condiţie este să nu aibă cazier, să nu fie penali. Păi cum se poate ca cineva care păzeşte ţara să aibă dosar penal? Este o condiţie minimală”, a continuat Iohannis, care de fapt a repetat, referiri precise extrem de nuanţate, că nu-l va propune premier pe Liviu Dragnea, chiar dacă PSD va deţine majoritatea în Parlament. Mesajul este unul cu bătaie lungă pentru social-democraţi, care-l „împingeau” pe Liviu Dragnea – condamnat penal în dosarul referendumului – pentru funcţia de premier, susurându-i în ureche cât este de potrivit, deşi acesta declarase anterior „Eu nu am spus niciodată că vreau să fiu prim-ministru, vreau ca PSD să câştige alegerile, să facă majoritatea cu ALDE şi să meargă la Cotroceni cu o propunere”. De altfel, liderul social-democraţilor doreşte cât mai puţin scandal, o cât mai scăzută învolburare a scenei politice şi o scăzută iritare a votanţilor anti-PSD. Aspiră evident şi la captarea bazinului naţionalist. Scoaterea lui Liviu Dragnea „din joc”, pe motive de igienă morală, are justificare. Chiar dacă, de pildă în Franţa, la alegerile primare ale republicanilor – dreapta –, Alain Juppe, ex-premier, ex-deputat, ex-europarlamentar, primar de Bordeaux, este favorit pentru o candidatură la prezidenţialele de anul viitor, după ce în 2004 a fost condamnat, cu suspendare, la 14 luni de închisoare, pentru angajări considerate ilegale. Şi nu este singurul exemplu frapant, pe care unii dintre sociali-democraţi, mai documentaţi, îl evocă în „apărarea lui Liviu Dragnea”. Declaraţiile publice ale ambasadorului Hans Klemm sună însă aproape imperativ, mai ales că lipeşte o atitudine similară la părerea preşedintelui Iohannis în favoarea căsătoriilor gay. Temă extrem de sensibilă, pe care preşedintele Klaus Iohannis a acroşat-o cu calmul său tipic săsesc, simţind că nu trebuie să învrăjbească şi să divizeze societatea pe această chestiune. Se discută mult, şi Liviu Dragnea şi Alina Gorghiu radiază momentan de mulţumire, dorind să creadă că în partidele lor e linişte, după ce şi-au epurat adversarii în cadrul procesului de „reformare”. Curtenii fideli au devenit reformatori puri. Din culise nu răzbat decât puţine informaţii concrete, ceea ce înseamnă că e linişte, dar obedienţii de astăzi sunt duşmanii de mâine, fiindcă în politică – teritoriul ideal al trădării – nu există fidelitate. Ci numai versatilitate. Şi totuşi trebuie spus răspicat un lucru: dacă PNL şi USR-ul lui Nicuşor Dan reuşesc un scor apropiat de cel al PSD şi ALDE, pentru a putea seduce, în subsidiar, parlamentarii minoritari şi UDMR, în a se alătura, atunci Dacian Cioloş nu are probleme în a fi desemnat viitor premier. Dacă PSD şi ALDE însă ating „bara” lui 50% se termină… meciul. Tocmai de aceea, totul se va decide „la vot”, pe 11 decembrie a.c., dar şi până atunci prin vigoarea campaniilor electorale pe care le vor face partidele intrate în competiţie. Evitarea paşilor greşiţi, în această perioadă, devine cardinală.