Iohannis s-a întâlnit cu premierul britanic Theresa May: “Vom negocia cu foarte mare aplomb soarta românilor din Marea Britanie”

0
353

iohannis_theresa_mayPreşedintele Klaus Iohannis a avut, ieri, la Bruxelles, o întrevedere cu premierul britanic, Theresa May, afirmând ulterior că ţara noastră va negocia ”cu foarte mare aplomb soarta românilor din Marea Britanie”, deşi a spus că a găsit ”mare înţelegere” din partea şefului guvernului de la Londra. ”A fost o întâlnire bilaterală foarte bună. A fost prima noastră întâlnire. Am discutat, evident, despre BREXIT, dar am avut ocazia să discutăm şi despre chestiuni bilaterale, relaţia noastră cu Marea Britanie este importantă, avem un parteneriat strategic pe care dorim să-l ducem mai departe”, a declarat Klaus Iohannis după întrevederea cu premierul britanic, Theresa May.

El a spus că a găsit ”mare înţelegere”. ”Am constatat că dna prim-ministru şi eu ne dorim negocieri clare, negocieri care se duc în termeni foarte corecţi, fair-play, cum zic englezii, ţinând cont şi de problemele care sunt importante şi pentru o parte, dar şi pentru cealaltă”, a spus Iohannis, cu referire la negocierile Marii Britanii cu UE.

Şeful statului român a precizat că a discutat şi despre românii din Marea Britanie. ”Evident că am menţionat pentru noi o temă extrem de importantă, unde vom negocia cu foarte mare aplomb – soarta românilor din Marea Britanie. Aici nu m-am referit doar la soarta românilor după BREXIT, ci şi până la BREXIT Nu ne dorim incidente, nu dorim ca românii din Marea Britanie să fie supuşi unor presiuni inutile. (…) Noi ne vom implica foarte mult în negocieri pentru a obţine un statut cât se poate de bun pentru românii noştri”, a precizat Klaus Iohannis.

El a mai spus că premierul britanic i-a ”garantat” că se va implica personal ca să nu existe incidente nici până la BREXIT, nici după, urmând ca multe alte detalii să fie discutate pe parcursul negocierilor, care se vor purta între Marea Britanie şi UE 27.