Ministerul Sănătăţii anunţă că a majorat numărul de locuri/posturi, pentru absolvenţii de medicină generală, medicină dentară şi farmacie pentru sesiunea 2016 a examenului de rezidenţiat din data de 20 noiembrie. “O altă noutate pentru acest an este introducerea unor specialităţi noi – cardiologie pediatrică, gastroenterologie pediatrică, nefrologie pediatrică, oncologie şi hematologie pediatrică, pneumologie pediatrică şi microbiologie clinică”, transmite Ministerul Sănătăţii. Concursul se desfăşoară în centrele universitare din Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
Înscrierile se fac prin direcţiile de sănătate publică, respectiv prin ministerele cu reţea sanitară proprie, în perioada 14-28 octombrie 2016, inclusiv iar candidaţii îşi pot depune dosarele de luni până joi între orele 9.00 şi 15.00, şi vinerea, între orele 9.00 şi 14.00. Documentele pe care trebuie să le conţină dosarul de înscriere a candidatului se găsesc la adresa rezidentiat.ms.ro. Listele cu candidaţii admişi în concurs, pe centre universitare şi domenii, se afişează pe site la data de 7 noiembrie 2016.
“Concursul se desfăşoară sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări pentru fiecare domeniu, identice pentru toate centrele universitare în care se organizează concursul, pe o durată de 4 ore. Întrebările sunt diferite, în funcţie de domeniu. Alegerea unui loc sau post este condiţionată de obţinerea unui punctaj minim de promovare de 60% din punctajul maxim realizat la nivel naţional pentru cele 200 de întrebări pentru fiecare domeniu”, anunţă ministerul.
Ocuparea locurilor/posturilor în specialitate se face în ordinea punctajului de promovare obţinut, în limita locurilor/posturilor publicate la concurs, alcătuindu-se o singură clasificare naţională pentru fiecare domeniu. Locurile și posturile rămase neocupate în urma finalizării alegerilor vor putea fi ocupate numai printr-un alt concurs de rezidenţiat. (Mediafax)