O surpriză generală: Bob Dylan – premiul Nobel pentru literatură!

Se spune că Academia suedeză a produs, ieri, 13 octombrie a.c., o supriză generală, chiar de proporţii, decernând Premiul Nobel pentru literatură cântăreţului şi textierului Bob Dylan, 75 de ani, pentru că americanul „scrie o poezie pentru urechi”, cum s-a exprimat Sara Danius secretarul Academiei din Stockholm, adăugând că membrii săi „au manifestat o mare coeziune în acest caz”. Bob Dylan, primul muzician recompensat de Academie, de la creearea premiului în 1901, succede belarusei Svtlana Alexievich. El se înscrie în lunga tradiţie, care aminteşte de William Blake, mare poet englez, decedat la 1827, citându-se „Visions of Johanna” şi „Chimes of Freedom”. Oricât de mare ar părea supriza, deşi nu e prima dată, în discuţie nu va putea fi pusă originalitatea muzicală şi lirismul textelor lui Bob Dylan, o legendă a folkului, de fapt o istorie a Americii, sintetizând în creaţia sa poezia suprarealistă a generaţiei, austeritatea militantă a folkului, energia revoltată a rockului, balada bluesului şi cronica vieţii cotidiene proprie ţării. El a creat în cadrul muzicii americane un nou mod de exprimare poetică, spunea aceeaşi Sara Danius. „Vremurile sunt pe cale să se schimbe”, cânta Bob Dylan în 1964. Imnul său este valabil şi pentru premiul Nobel, care i se acordă în acest an. Este primul american care obţine Nobelul pentru literatură, după Tom Morrison în 1992. Se spune că ar fi ratat o şansă, în 1996, când a fost propus inoperant de prietenul său Allen Ginsberg, ca „bardul şi menestrelul american major al secolului al XX-lea”. Prezentat de Academia suedeză drept o icoană, legenda folkului a scos al 37-lea album, „Fallen Angels”, în luna martie. Evident, de-a lungul timpului, a avut destul polemici, cu critici de-ai săi, care l-au pus în umbra lui Frank Sinatra. E interesantă întreaga sa evoluţie, fiindcă în tinereţe, aidoma multor adolescenţi americani, a fost irizat de gloria lui Elvis Presley şi Jerry Lee Lewis. Se spune că abia la sfârşitul anilor ’60, când se detaşează de folk şi de spiritul mişcării contestatare (războiul din Vietnam), specifică epocii, începe marea creaţie. Dar, lucrurile sunt discutabile. Vocea inegalabilă şi forţa de penetrare a muzicii sale au produs o emoţie imensă, irepresibilă, în rândul tuturor generaţiilor. În 2008, a primit premiul Pulitzer, care recompensează, tradiţional, munca jurnalistică. El a fost dinstins, potrivit juriului „pentru profundul impact asupra muzicii populare şi culturii americane”. Să nu omitem să spunem că premiul Nobel pentru literatură este acompaniat de suma de opt milioane de coroane suedeze, adică 822.000 de euro. Salvat miraculos de la un accident moto, produs la 30 iulie 1966, care l-a ţinut departe de scenă timp de 3 ani, a început în 1988 turnee fără sfârşit, câştigând noi şi noi fani. Adulat, fireşte, în zona muzicii, criticat cu certitudine în teritoriul literaturii, pentru acest premiu, Bob Dylan rămâne inegalabil pe soclul său. Destul de înalt. Mircea Cărtărescu, cel care a tradus în limba română volumul „Suflare în vânt”, de Bob Dylan, a scris pe facebook: „Nimeni nu contestă că e un geniu muzical şi un mare poet (eu l-am şi tradus, uite coperta) (…), dar mi-e milă de scriitori adevăraţi”.