Derby în pribegie

0
376
STADION SEVERIN
STADION SEVERIN

Meciul Universitatea Craiova – Dinamo se va juca la Severin, oficialii Ştiinţei nereuşind să aducă o nocturnă mobilă pe „Extensiv”

În van s-au zbătut conducătorii clubului Universitatea Craiova să păstreze derby-ul cu Dinamo în Bănie, prin închirierea unei nocturne mobile din Olanda sau din Italia, până la urmă partida se va juca totuşi la Severin, luni seara, de la ora 20.30. Oficialii din Bănie au invocat eşecul prin lipsa unor garanţii că la Craiova meciul se va juca în condiţii optime, respectiv exista teama de a nu funcţiona nocturna mobilă pe tot parcursul jocului. Şi totuşi, cluburi mai mici au reuşit ceea ce Universitatea Craiova nu a putut. Anul trecut, gruparea din Liga a II-a, FCM Baia Mare, a adus o nocturnă mobile din Italia pentru meciul cu Cupa României cu Steaua, iar o altă formaţie de eşalon secund, Foresta Suceava, va face acelaşi lucru, tot pentru întâlnirea cu Steaua, din şaisprezecimile Cupei României.

Clubul din Bănie a emis un comunicat prin care anunţă că partida cu Dinamo se va juca la Severin: „Suporterii Știinţei au fost, sunt şi vor fi piatra de temelie a clubului. Vătăjelu şi colegii săi joacă pentru ei şi credem cu tărie în afirmaţia că Universitatea respiră prin zeci de mii de piepturi alb-albastre. Ne-a călăuzit principiul: „Universitatea doar în Craiova, Craiova doar pentru Universitatea“ şi am făcut tot ce este omeneşte posibil pentru ca derby-ul cu Dinamo să nu fie strămutat. Toate eforturile noastre s-au izbit de imposibilitatea de a oferi garanţia sută la sută că meciul se va desfăşura pe Extensiv, în condiţii optime, la lumina reflectoarelor. În această situaţie, cum Universitatea este echipa unei întregi regiuni, am considerat că singura variantă viabilă pentru buna desfăşurare a derby-ului Universitatea – Dinamo este stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin. Totodată, anunţăm suporterii că în urma negocierilor cu deţinătorii de drepturi TV, s-a decis că în acest an calendaristic un singur meci se va mai juca în nocturnă. Până atunci, vom continua eforturile pentru ca, din punct de vedere tehnic, acel joc să se dispute în Bănie. Clubul nostru asigură posesorii de abonamente că va întreprinde toate demersurile pentru a le facilita vizionarea jocului pe stadion”.

Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a declarat la DigiSport că preferă ca meciul să se dispute la Severin: „Dacă e să vorbim de calitatea gazonului, cu siguranţă este mai bun cel de la Severin, decât cel de pe Extensiv. Plus că aportul fanilor olteni nu va fi acelaşi la Severin. Dar nu asta este problema. Şi noi avem suporteri destui în zona Olteniei, chiar în Craiova, chiar dacă se arată mai puţin, sunt camuflaţi”.

Clubul din Bănie va pune în vânzare astăzi biletele la meci, iar acestea se vor vinde atât în Craiova, cât şi în Severin, preţurile fiind: 5 lei la peluze, 15 lei la tribuna a II-a, 25 de lei la tribuna I şi 40 de lei la tribuna 0.