Ungureanu: „Ne dorim să umilim Dinamo”

0
447

ungureanuÎn ziua în care a împlinit 60 de ani, fostul fundaş stânga al Craiovei Maxima, Nae Ungureanu, şi-a exprimat dorinţa ca darul aniversar să-l primească luni seara: o victorie în meciul cu Dinamo. „Sper să fie cu noroc schimbarea prefixului meu la meciul cu Dinamo şi să câştigăm. Sunt meciuri speciale, vă daţi seama, pentru toţi oltenii. Trăim şi acum, noi din generaţia Maxima, la fel de intens meciurile cu Dinamo. Nu dorim doar să-i batem, ci să-i umilim. Este o ură sportivă, dacă se poate spune aşa. Suntem în revenire de formă, am făcut meciuri excelente în ultima perioadă. De aceea mă aştept la un rezultat pozitiv. La un meci spectaculos, cu patru – cinci goluri în care să marcăm mai mult cu un gol decât adversarul” declară „Roşu”, care rememorează şi disputele de odinioară cu „câinii roşii”: „A fost un joc aici, pe Central. Nu-mi mai aduc aminte anul, ci doar că i-am bătut cu 3-0. Le-a dat Ilie Balaci craci şi lui Sătmăreanu, şi lui Dinu. Ce meci am făcut atunci. Erau spectatori pe pista de atletism”.

Nicolae Ungureanu a ajuns la Universitatea Craiova în 1977 şi a apărat culorile clubului timp de un deceniu. A evoluat în toate partidele din sezoanele 1979-1980 şi 1980-1981, în care Universitatea Craiova a câştigat titlul de campioană a României. Are 438 de prezenţe pe prima scenă a fotbalului românesc, reuşind 29 de goluri, şi 71 de meciuri europene, un gol marcat. În prima reprezentativă a României are 57 de selecţii şi un gol marcat în meciul România – Spania 3-1. În afară de cele două titluri cu Universitatea are înca două cu Steaua, în sezoanele 1987-1988 şi 1988-1989. Este maestru internaţional al sportului.