Reprezentanţii echipelor de tineri specialişti în domeniul IT au prezentat duminică, la Palatul Victoria, în cadrul sesiunii de închidere a primului maraton digital – GovITHub, cele 12 prototipuri ale proiectelor demarate, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicaţii şi soluţii software în scopul creşterii calităţii serviciilor publice şi îmbunătăţirii relaţiei cetăţenilor cu instituţiile statului.
Peste 100 de tineri specialişti în domeniul IT s-au reunit sâmbătă, la Palatul Victoria, în cadrul unui maraton digital — GovITHub, având ca obiectiv dezvoltarea de aplicaţii şi soluţii software în scopul creşterii calităţii serviciilor publice şi îmbunătăţirii relaţiei cetăţenilor cu instituţiile statului.
Conceptul evenimentului este cel de “hackaton” — aşa cum este cunoscut în mediul profesional de IT. Bursieri şi voluntari au încercat, timp de două zile, să dezvolte prototipuri de proiecte cu aplicaţii şi soluţii software.