Moscova şi Ankara au pus capăt neînţelegerilor, reîncălzindu-şi relaţiile, îndeosebi după puciul militar ratat, din 15 iulie a.c., în Turcia. Întâlnirea preşedinţilor turc şi rus – Recep Tayyip Erdogan şi Vladimir Putin – de la Sankt Petersburg, de ieri, reflectă o înţelegere mutuală, după ce relaţiile ţărilor lor fuseseră cumplit deteriorate, în urma doborârii unui bombardier rus (SU-24), la 24 noiembrie 2015, de antiaeriana turcă, la frontiera turco-siriană. Dar, la 27 iunie a.c., liderul turc, în relaţii reci cu UE, a prezentat scuze Moscovei pentru distrugerea avionului de vânătoare, eveniment ce torpilase relaţiile între cele două ţări. Întreţinându-se, în cursul zilei de luni, cu agenţia oficială rusă TAS, preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a numit pe omologul său rus „prietenul meu Vladimir”. Rivalităţile geopolitice din timpul ţarilor şi imperiului otoman, nenumăratele războaie ruso-turce din perioada sec. XVI-XX, s-au opus mereu apropierii acestor două imperii. Deşi, paradoxal, pe timp războiului rece, când Turcia era membru NATO, cele două ţări au devenit parteneri economici importanţi. Conflictul sirian a reaprins tensiunile geopolitice, Moscova susţinând regimul Bashar al-Assad, în timp ce Ankara s-a opus sistematic dictatorului de la Damasc şi a privit cu ochi răi angajamentul militar al lui Vladimir Putin în Siria, începând cu septembrie anul trecut. Drept represalii la incidentul cu bombardierul SU-24 distrus de antiaeriana turcă, Moscova a dispus un set de sacţiuni economice contra Ankarei. Încât, evaluarea acestora s-a ridicat la 2 miliarde de dolari pe an, aproape 1,2% din PIB. Potrivit estimărilor ruse, sancţiunile economice au redus schimburile comerciale cu aproape 11 miliarde de dolari. Turcia şi Rusia sunt legate prin numeroase interese economice. Ankara este al doilea client al gigantului rus Gazprom, în urma Germaniei. Anul trecut, Gazprom a livrat Turciei, 26,9 mld. metri cubi de gaze, satisfăcând 55% din trebuinţe. Gazprom şi societatea turcă Botas, semnaseră în decembrie 2014 un memorandum, prevăzând construcţia unui al doilea gazoduct pe fundul Mării Negre – Turkish Stream – cu o capacitate de 63 mld. metri cubi pe an. Suspendat, proiectul va fi relansat. Societăţi turce sunt extrem de prezente în sectorul rus de construcţii. Între Turcia şi Rusia, regimul fără vize, la un moment dat anulat, a fost reluat, şi agenţiile turistice ruseşti au fost din nou asaltate, Turcia rămânând o destinaţie preferată a ruşilor, aducând Ankarei importante resurse financiare. Analiştii occidentali vorbesc de un joc la două capete. Ceea ce este absolut posibil. „Ţarul” Putin şi „Sultanul” Erdogan, naţionalişti şi autoritari, cu nostalgii nereprimate, stau din nou faţă în faţă. Neo-imperialismul rus îşi arată valenţele în apropiere, mai exact în Ucraina, iar ambiţiile neo-otomane ale Ankarei sunt evidente în Orientul Mijlociu. Reapropierea celor doi lideri europeni, cu viziuni proprii la Marea Neagră, este urmărită cu îngrijorare.
