„Vuia” merge în lupta cu drogurile

0
406

vuiaLiceul „Traian Vuia” din Craiova s-a înscris în lupta cu drogurile, aşa cum poate, mai ales prin programe destinate prevenirii consumului de substanţe halucinogene. Din 2008, la instituţia de învăţământ amintită funcţionează Clubul Antidrog „Eliberează-te!”, condus de prof.  Mariana Mocioi, care a precizat: «Prin activităţile noastre vrem să oferim tinerilor alternative de petrecere a timpului liber şi de implicare activă în acţiuni creative. Prin echipele noastre, am participat la mai multe concursuri, în 2015 câştigând locul al III-lea pe ţară, cu proiectul „Eliberează-te… se poate şi altfel!”, grupul fiind format din elevii Mihai Breazu, Alina Cioacă, Lavinia Purcaru şi Cristiana Zăinel. De asemenea, în acest an, am implementat programul „Să facem alegeri înţelepte!”, unde au participat Alina Cioacă, Andrei Chiriţă, Marius Dorobanţi şi Florin Mitrache. Avem parteneriate pe acest segment cu multe instituţii de învăţământ preuniversitar şi cu Penitenciarul de Minori şi Tineri şi cu Penitenciarul Craiova. Vom face cunoscute activităţile noastre antidrog de câte ori avem ocazia».