Să nu uităm lecţiile istoriei!

0
321

romiEste bine să ne amintim de istorie, cu tot ceea ce ţine de aceasta. Astăzi, 2 august, ţiganii din toată lumea comemorează Holocaustul căruia i-au căzut victime în 1942. La Auschwitz, peste 3.000 de cetăţeni din etnia romă au fost ciuruiţi de gloanţe, cadavrele fiind incinerate. Pentru a cinsti acele momente, o delegaţie de elevi şi studenţi de etnie romă este prezentă în Polonia, în fostul lagăr, pentru comemorare.

Conform izvoarelor istorice, ţiganii, popor nomad, sunt coborâtori din vechea cultură a Indiei, purtând în suflet lacrimile sclaviei şi robiei, cântecul, dansul, meşteşugurile tradiţionale şi mândria propriilor origini. În vara anului 1942, în plin război, etnia a avut parte de evenimente tragice. În ziua de 2 august 1942, peste 3.000 de ţigani (bătrâni, copii, femei, bărbaţi) au fost ucişi la Auschwitz. Au fost ciuruiţi de gloanţe, cadavrele fiind incinerate, iar cenuşa aruncată în apele unui lac, locul respectiv devenind, de-a lungul vremii, unul „sacru”. În zona respectivă, s-a ridicat un monument, prin care a fost lăsată posterităţii amintirea Holocaustului.romi (1)

„Auschwitz-ul rămâne un reper funebru al istoriei”

Anii au trecut, rănile s-au cicatrizat, însă nimeni nu poate uita acele clipe de groază. „Privim cu durere în istorie. Ţiganii, cu bunele şi relele lor, tot oameni pe acest Pământ sunt. Nicio etnie nu trebuie oprimată şi supusă genocidului. Toleranţa trebuie să fie o stare de fapt, indiferent de culoarea pielii, de sex, de convingerile religioase. Auschwitz-ul rămâne un reper funebru al istoriei umanităţii. Fac un apel la toţi aparţinătorii etniei rome, ca, în fiecare an, în ziua de 2 august, să se gândească o clipă la martiriul străbunilor noştri şi să dea dovadă de putere de integrare în societate, bună înţelegere şi respect. Bunul Dumnezeu să odihnească în pace sufletele celor care au pierit la Auschwitz, în 1942”, a precizat Romeo Tiberiade, preşedinte Partida Romilor PRO EUROPA, Sucursala Dolj.

Discursurile sunt bune, dar trebuie şi fapte concrete, în aşa fel încât să arătăm că învăţăm ceva in istorie. „Cu toţii îi plângem pe cei care au murit atunci şi nu rămânem insensibili. Astfel, 50 de tineri (elevi şi studenţi) din etnia romă participă în Polonia la comemorare. De altfel, în fiecare an, o delegaţie de minimum 200 de tineri este prezentă la aceste manifestări”, a mai precizat Romeo Tiberiade.