Atentatul de la Nisa: Ca să nu se mai înţeleagă mare lucru!

0
407

atentat-nisa-770x470Christian Estrosi, unul din greii partidului republican, nu mai este primar al oraşului Nisa, după două mandate succesive, încheiate anul acesta, când a preferat să rămână doar prim-adjunct şi preşedinte al regiunii Paca, legea cumului de mandate permiţându-i încă acest lucru. Primar este un oarecare Philippe Pradal, care preferă discreţia, dându-se dispărut din peisaj. După noaptea tragică, din 14 spre 15 iulie, a apărut în anturajul mentorului său Christian Estrosi, acesta ocupând scena mediatică şi alimentând polemica pe seama defecţiunilor dispozitivului de securitate în timpul focului de artificii. Dezbaterea este aprinsă şi nu este scos din discuţie nici Nicolas Sarkozy, pe al cărui mandat de ministru de interne a fost suprimată poliţia de proximitate, reformat sistemul de informaţii, desfiinţându-se un număr mare de posturi. Într-un interviu pentru „Journal du Dimanche” prim-ministrul Manuel Valls, afirma că „nu doreşte polemici inutile” semnalând că „terorismul face parte din cotidianul nostru pentru multă vreme”. Reproşul vehement formulat de Christian Estrosi viza insuficienţa poliţiştilor anunţaţi – doar 64 – pentru securizarea promenadei, în seara zilei de 14 iulie a.c.. La această afirmaţie, ministrul de interne Bernard Cazeneuve, a răspuns printr-un interviu în „Le Monde”, amintind că au fost… 85 de poliţişti la ora 19, 82 la ora 20, 92 la ora 21, 64 între orele 22 şi 23, un „tablou recapitulativ” pus la dispoziţia Justiţiei. Nisa, o perlă a Rivierei, asaltată de turişti, majoritatea străini, dispune de 1.250 camere video de supraveghere, controlate de la centrul de supervizare urbană, de poliţia municipală, poliţia naţională, jandarmerie, parchet. Centrul este dotat cu un sistem video inteligent, care permite detectarea în timp real al oricărui comportament anormal în traficul rutier. Ceea ce s-a întâmplat se ştie: Mohammed Lahuaiej Bouhlel, la volanul unui camion frigorific de 19 tone, a fost reperat în zilele de 11 şi 13 iulie. Cum a putut circula prin Nisa, un asemenea vehicol, s-a întrebat preşedintele Federaţiei naţionale a transportatorilor rutieri din Alpes Maritimes. Camionul frigorific utilizat de teroristul Mohammed Lahuaiej Bouhlel, revendicat acum drept soldat credincios de către Daesh, după ce a ucis 84 de persoane, penetrând într-o zonă interzisă, nu avea aprobare de circulaţie pentru ziua de 14 iulie, Ziua naţională a Franţei. Interzisă era însăşi circulaţia vehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone peste tot în Franţa. Ex-primarul de Nisa şi actualul viceprimar, Christian Estrosi a anunţat în cotidianul „Nice Matin” că va sesiza instituţiile statului pentru absenţa blocurilor de beton care puteau împiedica drama. Deşi nimic nu putea opri un vehicul de 19 tone la 60 de kilometri pe oră, sinonim cu un zid de beton. Primarul de Nisa susţine că „au existat derogări care au permis camionului de 19 tone să circule în oraş şi pe Promenade des Anglais, pentru livrări de marfă. Nu era posibilă identificarea cu camerele de supraveghere a unui camion dacă avea sau nu avea autorizaţie”. Declaraţia pare cel puţin infantilă şi spune multe. Dacă nu totul. Iar polemica năstruşnică pare desprinsă, de acum, din comedia serial „Jandarmul din St. Tropez”, cu inegalabilul Louis de Funes în rol principal, capabil să declanşeze cascade de râs. Nu este cazul acum. Dimpotrivă. Un tunisian de 31 de ani, descris ca alcoolic şi non-religios, radicalizat rapid, provoacă premeditat un carnagiu, cum a spus Procurorul Republicii, Francois Molins. Numărul persoanelor atinse de delirul jihadist creşte exponenţial, afirmă fostul judecător anti-tero Marc Trevidici. Polemicile fac jocul teroriştilor, cărora nu le vine să creadă ceea ce se întâmplă, adică ce rezultate neaşteptate pot avea acolo unde nu investesc eforturi deosebite. Daesh caută să fractureze şi să divizeze societatea franceză şi aşa traumatizată, şi paradoxal, are multe reuşite, la intervale scurte de timp, Franţa devenind o ţintă predilectă. Pe fondul demagogiei politicienilor. Numai că triumful demagogiei este trecător, iar ruinele lăsale sunt eterne, cum spunea un scriitor patriot pe la 1914.