Ministrul de Externe al Marii Britanii refuză să-şi retragă jignirile aduse liderilor mondiali

0
350

borisMinistrul de Externe al Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat marţi că i-ar lua mult prea mult timp să-şi ceară scuze pentru “tezaurul bogat” de comentarii jignitoare şi insulte la adresa liderilor lumii, făcute de-a lungul anilor, scrie Reuters. Johnson, un fost jurnalist cu talent pentru comentarii tranşante, nu se teme de criticii săi, susţinând că aceştia i-au răstălmăcit cuvintele, iar de-a lungul carierei sale de peste trei decenii, „a fost întotdeauna atacat, iar propoziţiile sale au fost răstălmăcite”. Numit ministru de Externe, spre surprinderea generală, într-o remaniere guvernamentală în urma votului pro-Brexit din Marea Britanie, Johnson s-a făcut remarcat la începutul anilor 1990 când a fost corespondent străin la Bruxelles, scriind articole „colorate” la adresa Uniunii Europene. De atunci, el a continuat să stârnească controverse, de exemplu, l-a acuzat pe preşedintele SUA, Barack Obama, de cultivarea unei antipatii ancestrale pentru imperiul britanic. El a scris, de asemenea, o poezie obsecenă la adresa preşedintelui turc, Tayyip Erdogan.