Poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Secu şi Postului de Poliţie Argetoaia, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat, vineri, în trafic pe J. Viorel, 47 de ani, domiciliat în comuna Secu, în timp ce conducea, pe D.J. 606 C – Secu, un autoturism având termenul de valabilitate a autorizaţiei de circulaţie provizorie expirat din data de 8 iulie a.c, autoturismul fiind neînmatriculat.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţiştii doljeni a rezultat faptul că J. Viorel avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice până în luna octombrie 2016.
Poliţiştii au întocmit în cauză dosar de cercetare penală şi continuă investigaţiile sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere cu permis suspendat şi conducerea unui autoturism neînmatriculat pe drumurile publice.