La Dolj, după fuziunea PMP-UNPR “comanda” este la deputatul Petre Petrescu

0
312

petre petrescuFuziunea PMP-UNPR s-a derulat neîndoielnic, nu în doi timpi şi trei mişcări, cum s-a spus, ci mai degrabă fără poticneli. PMP-ul condus de Traian Băsescu şi UNPR-ul condus de Valeriu Steriu, au convenit, într-o totală discreţie, o fuziune menită să confere noii construcţii politice şanse la alegerile parlamentare din toamnă. Într-o conferinţă de presă extraordinară, ieri, Traian Băsescu a spus: “Am finalizat un proces de negociere care durează de două săptămână, un proces de fuziune între Mişcarea Populară şi UNPR (…) Fuziunea va avea loc miercuri (n.r.-astăzi). Săptămâna viitoare vor avea loc congrese de fuziune. Noul partid se va numi Mişcarea Populară”. Care nu mai e deloc firav. Cea mai importantă observaţie. Are “ceva” aleşi locali, are parlamentari care vor să reziste scrutinului din toamnă şi, evident, un lider la nivel naţional care se cheamă Traian Băsescu. La Dolj, după fuziunea menţionată, UNPR-ul fiind absorbit, “comanda” este deţinută de deputatul Petre Petrescu, care a declarat că nu doreşte, în niciun fel, să perturbe structurile rezultate din alegerile locale şi nici să creeze animozităţi cu liderii PSD şi PNL din teritoriu.