Euro 2016: Portugalia răpune Franţa în prelungiri şi îşi adjudecă în premieră titlul suprem! Ronaldo a jucat doar până în minutul 25, părăsind terenul accidentat

0
337

Naţionala Portugaliei a reuşit cea mai mare performanţă din istoria sa, câştigând titlul continental după un succes cu 1-0, după prelungiri, în faţa gazdei Franţa. Eroul lusitanilor s-a numit Eder, atacantul francezulor de la Lille înscriind cu un şut fenomenal de la 25 de metri, în minutul 109.

Portugalia a jucat din minutul 25 fără starul său Cristiano Ronaldo, accidentat la genunchiul stâng de către Payet.

În timpul regulamentar, Franţa a avut marile ocazii, semnate de Griezmann, Sissoko, Giroud sau Gignac, ultimul lovind bara din stânga extraordinarului Rui Patricio, în al doilea minut adiţional.

În extra-time, portughezii au fost mai buni, având, în afara golului, o altă mare oportunitate a aceluiaşi Eder, plus o bară transversală, din lovitură liberă, a lui  Raphael Guerreiro. Ambele faze s-au petrecut la 0-0.

Portugalia: Rui Patricio – Cedric, Pepe, Fonte, Raphael Guerreiro – William Carvalho – Renato Sanches (Eder 79), Joao Madrio, Adrien Silva (Joao Moutinho 66) – Ronaldo (Quaresma 25), Nani. Selecţioner: Fernando Santos.

Franţa: Lloris – Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra – Matuiti, Pogba, Sissoko (Martial 110′) – Payet (Coman 58), Giroud (Gignac 78), Griezmann. Selecţioner: Didier Deschamps.