În sfârşit, speranţe de revigorare a învăţământului tehnic şi profesional

0
778

În sfârşit, începe să se mişte ceva în învăţământul tehnic şi profesional din România. Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a lansat în dezbatere publică proiectul învăţământului dual, despre care am mai amintit, iar Craiova a fost, zilele trecute, centru de comunicare pentru inspectoratele şcolare judeţene, din Regiunea de Dezvoltare Sud-Vest Oltenia. Joi seara, la Liceul Tehnologic Auto Craiova, o instituţie de învăţământ care s-a implicat în proiecte de dezvoltare pe linie tehnică şi profesională a fost gazda unei întâlniri, la care au fost prezenţi şi importanţi reprezentanţi ai mediului economic, în care s-au discutat problemele învăţământului tehnic.

1Emisari ai agenţilor economici, cei mai mulţi de la nivelul superior, au participat, la Liceul Tehnologic Auto, la dezbaterea privind învăţământul profesional şi tehnic. «Suntem beneficiari ai proiectului „Adoptă un liceu!”, cu parteneri importanţi din mediul economic, accentul fiind pus pe dezvoltarea învăţământului profesional. Sunt astăzi prezenţi oameni cu răspundere şi din partea partenerilor, şi din cea a Ministerului Educaţiei şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Scopul este clar: dezvoltarea pregătirii tehnice a tinerilor, fiindcă este nevoie de specialişti», a precizat prof. Georgică Bercea Florea, director al Liceului Tehnologic Auto.

Sprijin din partea autorităţilor

Manifestarea a avut, aşa cum am mai amintit, parte de oaspeţi de seamă. Unul dintre ei, Dragoş Cosma, director în cadrul MENCS, a punctat: «Sunt unul din partea locului, iar ceea ce se întâmplă aici este un exemplu. Aceşti copii, integraţi în „Adoptă un liceu!”, au avut posibilitatea să înveţe şi să simtă „la cald” ceea ce înseamnă producţia, prin stagiile de practică efectuate la partenerii economici. Pe 19 mai, a fost pus în dezbatere publică modalitatea de adoptare a învăţământului dual, se aşteaptă opţiunile, cu atât mai mult cu cât, în Europa, sunt exemple de urmat – Germania, Austria, Olanda, Franţa».

La rândul său, prof. Simona Ciulu, inspector de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, a menţionat: „Putem felicita toate cadrele didactice, elevii şi firmele prezente în acest proiect. Ne axăm pe orientarea absolvenţilor de clasa a VIII-a spre această formă de învăţământ. Sunt aşteptaţi cât mai mulţi agenţi economici care să se implice în program, iar site-ul ISJ le stă la dispoziţie tuturor, cu toate informaţiile”.

Unanimitate între oamenii de afaceri

La Liceul Tehnologic Auto au fost prezenţi, aşa cum aminteam, şi reprezentanţi de marcă ai mediului de afaceri. „Suntem parteneri şi suntem mulţumiţi de rezultatele obţinute. Această unitate este pe primele locuri şi sunt convins că vor veni şi rezultate” – Liviu Ungureanu, coordonator al „Cummins Power Generation Business”.2

Constantin Popeci, foarte binecunoscut în ţară şi străinătate, manager al „Popeci Utilaj Greu”, a precizat: „Suntem într-o colaborare foarte bună atât cu învăţământul preuniversitar, cât şi cu Universitatea din Craiova. Dacă vorbim despre acest liceu, este cel care a fost ridicat, cu foarte mulţi ani în urmă, pe structura fostei Întreprinderi de Utilaj Greu, pentru care a pregătit specialişti, şi sunt convins că tradiţia va fi dusă mai departe”.

O altă firmă implicată în proiect este „Sitco” Craiova, reprezentată chiar de către conducător, Dumitru Pîrvu, care a precizat: „Suntem printre puţinii care pregătesc operatori de maşini-unelte cu comandă numerică. Ne-am implicat foarte mult în proiect, iar doamna Viorica Cârstea, director adjunct al unităţii de învăţământ, a colaborat foarte bine cu noi. Cred că trebuie găsită o soluţie şi pentru a ridica pregătirea profesională a cadrelor didactice. Oricum, este nevoie de specialişti şi toţi suntem implicaţi din plin în dezvoltarea învăţământului tehnic şi profesional”.

Ofertă tentantă

Pentru anul şcolar viitor, Liceul Tehnologic Auto vine cu o ofertă tentantă. Astfel, la liceu sunt 28 de locuri pe filiera „electrică” şi 56 de poziţii pe „mecanică” (câte 28 pentru tehnician transporturi, respectiv mecatronică). Pentru şcoala profesională, absolvenţii clasei a VIII-a, sunt 56 de locuri, câte 14 pentru mecanic auto, operator maşini cu comandă numerică, tinichigiu-vopsitor auto, sudor, iar la „seral” sunt disponibile 28 de posturi pe „electricitate”.