PNL Dolj, alături de cetăţenii din Amărăştii de Jos, la Sărbătoarea Trandafirului

0
580

Marian Firănescu, candidatul Partidului Naţional Liberal pentru funcţia de primar al comunei Amărăştii de Jos, şi echipele de consilieri locali şi judeţeni propuse de PNL pentru Consiliul Local Amărăştii de Jos şi Consiliul Judeţean Dolj au participat, duminică, 29 mai, la Sărbătoarea ”Floarea Trandafirului” organizată în localitate, ocazie cu care au stat de vorbă cu locuitorii comunei. Alături de cetăţeni au fost liberalii Constantin Dascălu şi Ștefan Stoica, precum şi candidaţii pentru mandatele de consilieri judeţeni Dorin Mărgărit, Laurenţiu Ivanovici şi Cosmin Sinc.

Ne-am dorit să fim alături de colegul nostru şi viitorul primar de la Amărăştii de Jos, Marian Firănescu, dar şi de cetăţeni, în zi de sărbătoare, dar şi de acum încolo, pentru că este timpul să aducem aici politica liberală, care este îndreptată spre dezvoltare, spre oameni. Am ţinut să vorbim cu oamenii, să le transmitem că suntem alături de viitorul primar şi de ei, pentru că PNL va sprijini dezvoltarea acestei localităţi”, a declarat Laurenţiu Ivanovici, candidat PNL pe lista consilierilor judeţeni.

Marian Firănescu, liberalul care luptă pentru schimbarea feţei comunei în 5 iunie, afirmă că este capabil să implementeze proiecte şi să aducă măsuri pentru realizarea unor obiective clare ca să ajute comuna. „Pentru cetăţenii din Amărăştii de Jos a venit timpul să aibe o viaţă mai bună nu doar să spere, să primească atenţia cuvenită de la primarul lor. PSD doar a păcălit oamenii, i-a dus de nas ca să le ia voturile, şi a uitat ce a promis. Eu, sprijinit de echipa mea de consilieri locali şi de cei judeţeni ai PNL, vom trece direct la treabă după 5 iunie, fără promisiuni deşarte care nu se pot materializa”, a dat asigurări Marian Firănescu.

Candidatul PNL pentru Primăria Amărăştii de Jos vrea să asfalteze 20 de km de drum în satele Amărăştii de jos, Prapor şi Ocolna şi să paveze trotuarele, să facă 50 de km de canalizare în satele Amărăştii de Jos şi Prapor, să construiască o şcoală în satul Ocolna, dar şi o piaţă de gross pentru fructe şi legume. Împădurirea terenurilor nisipoase în zona canton este o altă măsură pe care şi-o propune pentru implementare, precum şi asigurarea pazei comunale şi cea a culturilor agricole. Nu în ultimul rând, vrea să refacă acoperişul Liceului Teoretic Amărăştii de Jos şi să ilumineze şi să betoneze aleile în cimitire.

Marian Firănescu este cu gândul şi la tinerii din comună, îi vedem şi azi, aici, participând la această sărbătoare de tradiţie, şi, odată cu venirea lui la primărie, printre priorităţile lui se numără atribuirea cu titlu gratuit, pentru tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, a unei suprafeţe de teren de 1000 mp, pentru a-şi construi case. Este un început bun pentru familiile tinere, pentru readucerea lor acasă. Noi, liberalii, ne îndreptăm atenţia şi către investitori, fiindcă este nevoie şi de locuri de muncă şi asta ne-au spus şi cei cu care am discutat astăzi, că şi-ar dori să poată munci acasă. Pe 5 iunie îi aşteptăm la vot, să dea gir Partidului naţional Liberal şi nu îi vom dezamăgi”, a spus Dorin Mărgărit, aflat pe listele de consilieri judeţeni din partea PNL.

Biroul de presă al PNL Dolj