Începe procesul la Tribunalul Dolj / Lichidatorul judiciar prins cu mită, menţinut după gratii

0
414

Constantin Florescu, craioveanul de 61 de ani, lichidator judiciar, care a cerut administratorului unei firme aflată într-un proces de faliment 3.000 de euro şpagă pentru a-i întocmi un raport favorabil, astfel încât să nu atragă răspunderea patrimonială, rămâne, în continuare, după gratii. Hotărârea a fost luată miercuri de judecătorii Tribunalului Dolj, care au decis şi începerea judecării procesului în care bărbatul este acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă. Primul termen a fost stabilit pentru 1 iunie a.c.

tribunalMagistraţii Tribunalului Dolj au menţinut, miercuri, 4 mai a.c., măsura arestării preventive faţă de Constantin Florescu, lichidatorul judiciar trimis în judecată în luna martie pentru luare de mită şi trafic de influenţă: „Menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Florescu Constantin, prin încheierea nr. 42/27.02.2016 a Tribunalului Dolj. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 4 mai 2016”, se arată în hotărârea instanţei. În plus, dosarul a ieşit din camera preliminară, judecătorii dispunând începerea procesului lichidatorului judiciar, iar primul termen a fost stabilit pe 1 iunie a.c.

puscarieReamintim că, pe 17 februarie a.c., Camelia I. a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj despre faptul că, în cursul lunii ianuarie 2016, Constantin Florescu, în calitate de lichidator judiciar, într-un dosar înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 5543/63/ 2014/a1, vizând procedura falimentului, i-a pretins concubinului său, Creţu Florin Lucian, administrator al SC “LU&LU” SRL, diverse sume de bani pentru a-l favoriza pe acesta în cadrul procedurii falimentului, în sensul întocmirii unui raport care să nu atragă răspunderea patrimonială. În denunţ, femeia a povestit că, pe 22 ianuarie a.c. a avut loc o întâlnire la supermarket-ul Kaufland – Craioviţa Nouă, pe parcursul căreia Florescu i-a pretins lui Creţu suma de 10.000 lei. Întrucât două zile mai târziu Creţu urma să părăsească ţara, Florescu i-a spus că de remiterea sumei să se ocupe concubine sa. Ulterior, pe 18, respectiv 24 februarie, între denunţătoare şi Florescu Constantin au avut loc două întâlniri, pe parcursul cărora lichidatorul judiciar i-a pretins femeii suma de 3.000 euro, susţinând că 1.000 euro din aceşti bani erau destinaţi magistratului judecător desemnat cu soluţionarea dosarului de faliment. Cei doi au stabilit ca vineri, 26 februarie a.c., la ora 11.00, să se întâlnească în parcarea magazinului Billa, din Craiova, pentru remiterea unei tranşe de 1000 euro, astfel că anchetatorii au pus la punct detaliile flagrantului: „În dimineaţa zilei de 26.02.2016, în jurul orelor 10:40, denunţătoarea  s-a deplasat în parcarea magazinului BILLA, poziţionându-se în apropierea uşilor de acces în punctul comercial, iar după circa cinci minute şi-a făcut apariţia şi Florescu Constantin. Cei doi au purtat discuţii timp ce circa 8-10 minute, timp în care inculpatul i-a dat asigurări denunţătoarei că o parte din suma pretinsă anterior (1.000 euro)  va fi remisă magistratului judecător de la Tribunalul Dolj, arătându-şi disponibilitatea de a completa cu banii proprii diferenţa, iar la finalul acestora denunţătoarea Iacob Lavinia Camelia i-a remis lichidatorului Florescu Constantin suma de 1000 euro, pe care acesta i-a introdus într-un  portmoneu, de culoare neagră,  pe care l-a pus în buzunarul din spate  partea dreaptă al pantalonilor tip blue-jeans, cu care era îmbrăcat”, au reţinut procurorii în rechizitoriu. Inculpatul a fost reţinut, apoi arestat preventiv, fiind şi acum în spatele gratiilor.