Aglomeraţie la Urgenţă în zilele de Paşte

0
394

Din noaptea de Înviere şi până luni, peste 600 de doljeni au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce au mâncat sau au băut prea mult. Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova a fost mult mai aglomerată decât de obicei, fiind luată cu asalt de cei care au făcut excese alimentare sau bahice în zilele de Paşte. Și, cum era de aşteptat, nici anul acesta nu au lipsit pacienţii transportaţi la spital după ce au căzut victime ale agresiunilor fizice petrecute tot pe fondul consumului de alcool.

urgenta (2)Medicii de la Urgenţa Spitalului Judeţean din Craiova s-au confruntat şi anul acesta, în zilele de sărbătoare, cu un aflux de pacienţi. Numai în ziua de Paşte, 300 de doljeni au ajuns pe mâinile doctorilor după ce au consumat în exces alcool şi bucate tradiţionale. S-a păstrat, aşadar, tradiţia anilor din urmă ca, de sărbători, mesele bogate, stropite din plin cu alcool, să aglomereze până la refuz camerele de gardă ale spitalelor. În plus, aşa cum era de aşteptat, consumul exagerat de alcool a provocat evenimente neplăcute, din meniul zilelor de sărbătoare fiind nelipsite agresiunile. Astfel, 25 de doljeni au ajuns în departamentul traumatologie al Urgenţei, după ce au căzut victime ale unor altercaţii sau au suferit accidente casnice.

La UPU au ajuns şi două minore însărcinate – una de 12 ani, alta de 14 ani

O categorie aparte au reprezentat-o craiovenii care s-au prezentat la Urgenţă cu afecţiuni digestive după ce au exagerat cu bucatele tradiţionale. Cap de afiş au fost şi de această dată colicile biliare, indigestiile şi pancreatitele. Tot la UPU Spitalului Judeţean au ajuns în aceste zile şi doi tineri care au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce consumaseră etnobotanice.

Însă cazurile care i-au şocat până şi pe medici au fost altele. Două minore –una de 12 ani, cealaltă de 14 ani – au ajuns la spital, unde s-a descoperit că sunt însărcinate. „Numărul de prezentări la Unitatea de Primiri Urgenţă a Spitalului Judeţean din Craiova a fost mai mare decât în zilele obişnuite. Au fost mulţi pacienţi care au căzut victime ale agresiunilor fizice pe fondul consumului de alcool. Aşadar, destul de multe persoane tratate la traumatologie. Tot în aceste zile, la UPU au ajuns şi două minore însărcinate. Una dintre ele a rămas internată în spital”, a declarat dr. Cristina Geormăneanu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.spital

Nu toate urgenţele au fost… urgenţe

Majoritatea celor care au solicitat şi de această dată intervenţia medicilor au fost bolnavii cronic care au uitat de recomandările medicilor şi s-au înfruptat din bucatele tradiţionale fără să mai ţină cont de consecinţe. Ospăţul de Paşte le-a pus probleme în condiţiile în care ar fi trebuit să ţină cont de regimul alimentar. Au ignorat însă tratamentul prescris de medici şi au dat medicamentele şi restricţiile de orice fel pe meniul de sărbătoare. Iar ospăţul nu a fost tocmai uşor de digerat.

Destul de mulţi au fost şi bolnavii cronic care s-au gândit că un consult medical ar fi numai bun în perioada sărbătorilor pascale. Ca în fiecare an, aceste aşa-zis urgenţe au dat bătăi de cap, mai ales prin prisma faptului că au aglomerat fără motiv camerele de gardă. Chiar dacă aveau probleme medicale de două-trei săptămâni, aceştia au ales să vină în ziua de Paşte, perturbând încă şi mai mult activitatea în Urgenţă. „În cursul zilei de luni au venit la Urgenţă şi pacienţi care, cu o zi în urmă, primiseră deja reţetă şi tratament, dar au considerat ei că trebuie să ceară şi tratament perfuzabil sau alte investigaţii medicale. Aceştia nu au făcut decât să abuzeze de serviciile de urgenţă. Un tânăr care a refuzat iniţial internarea a revenit a doua zi. În aceste condiţii ce să mai spunem? Dacă un medic îţi recomandă internarea trebuie să iei în calcul acest lucru. Au fost, tot în aceste zile de sărbătoare, şi pacienţi care au solicitat administrarea tratamentului în Urgenţă, deşi pentru acest lucru există centrele de permanenţă”, a mai spus dr. Cristina Geormăneanu.