Un „Ghid de securitate şi sănătate în muncă” pentru voluntari

0
377

 Pe 28 aprilie a fost Ziua Internaţională a Securităţii şi Sănătăţii în Muncă. Cei care au prerogative au sărbătorit, aşa cum se cuvine, această dată calendaristică. Ceva a ieşit din comun: îndrumarea voluntarilor, cei care sunt tot timpul la diverse acţiuni, neremuneraţi, dar care, conform legislaţiei, trebuie să respecte normativele în vigoare. În acest scop, la Direcţia de Sport şi Tineret Dolj a fost organizată o întâlnire cu toate ONG-urile care au voluntari, iniţiativa venind din partea Asociaţiei Române pentru Securitate şi Sănătate în Muncă.ionut riza

Peste tot se lucrează, vrem sau nu vrem, la „limita legii”. Nu vorbim despre agenţii economici, unde toată lumea ştie cum se desfăşoară activitatea , de multe ori la „gri” (contracte de muncă înregistrate „part-time”, dar cu activitate „all- inclusive”). Acum discutăm despre voluntariat. Ţinând cont că a fost vorba despre Ziua Internaţională a SSM, ARSSM a adus în faţa tuturor riscurile la care se expun voluntarii.

„Nu facem decât aducem în faţa tuturor riscurile la care se expun voluntarii. Ei trebuie să cunoască legislaţia, le punem la dispoziţie tot ceea ce este necesar şi avem lângă noi şi ONG-urile. Scopul şi politica ARSSM sunt edificate pe gestionarea riscurilor profesionale şi au ca ţintă devenirea acestora ca activitate de bază complexă în cadrul unei unităţi de producţie, deoarece ea nu se limitează numai la punerea în practică a unor măsuri ce permit reducerea numărului de accidente de muncă şi de boli profesionale, ci merge mai departe, în scopul creşterii gradului de securitate şi sănătate a sistemului ”, a spus Ionuţ Riza, specialist în Securitate şi Sănătate în Muncă, din partea ARSSM, Filiala Dolj.

„Sănătatea tuturor este foarte importantă”

La întâlnire au fost prezenţi şi membri ai ONG-urilor. «Sunt reprezentant al unui partener al acestei activităţi şi ne dorim ca toţi cei care participă la activităţi de voluntariat să cunoască riscurile la care se expun. Cu această ocazie, s-a lansat şi „Ghidul de Securitate şi Sănătate în activităţile de voluntariat”, de către Federaţia organizaţiilor care sprijină dezvoltarea voluntariatului în România, cu sprijinul ARSSM. Toţi cei care lucrează în acest domeniu trebuie să ştie că este necesară o fişă de protecţie , fie ea individuală, fie de grup, care trebuie semnată. Sănătatea tuturor este foarte importantă. Eu sunt aici pentru a vă îndruma şi pentru a vă arăta  paşii care trebuie urmaţi. Pe fişele respective sunt mai multe rubrici care trebuie completate şi, credeţi-mă, toate sunt necesare», a precizat  Harry Andrei, reprezentant al Pro Civica Oltenia, una dintre instituţiile partenere în program. La discuţii au fost prezenţi mai mulţi reprezentanţi ai ONG-urilor care promovează voluntariatul.