Cupa Angliei: Manchester Utd merge în finală

0
398

Manchester United rămâne cu posibilitatea de a mai salva ceva, dintr-un sezon cenuşiu, în Cupa Angliei, competiţie unde a ajuns, sâmbătă, în ultimul act, datorită unui succes la foto-finiş cu Everton, scor 2-1, pe arena londoneză Wembley, în faţa a peste 86.000 de spectatori.

Franccezul Anthony Martial a fost eroul lui Loius van Gaal, acesta aducând calificarea în al treilea ninut adiţional, după ce oferise şi asisst-ul de la reuşita de 1-0, semnată de belgianul Marouane Fellaini (34), jucător care trecea la United chiar de la Everton, în sezonul 2013-2014.

Formaţia din Liverpool reuşise să egaleze în minutul 75, printr-un autogol alui Chris Smalling.

Pentru United va fi a 19-a finală, cifră cu care o egalează pe Arsenal în topul celor mai titrate echipe ale competiţiei.

Roş-albii şi-au adjudecar trofeul de 11 ori, cel mai recent în 2004, după un 3-0 cu Millwall. De la acest succes, Utd a mai luptat în două rânduri cu trofeul pe masă, fiind învinsă de Arsenal (2005) şi de Chelsea (2007).

Cealaltă semifinală va avea loc duminică şi va opune lui Crystal Palace pe Watford (formaţie la care este legitimat şi goalkeeper-ul român Costel Pantilimon).