Craiova: Elevii învaţă despre patrimoniul cultural naţional în cadrul programului “Școala Altfel”

0
348
În cadrul Programului şcolar „Şcoala Altfel- Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj şi Fundaţia Collegium  XXI  desfăşoară în parteneriat, pentru al treilea an consecutiv, Proiectul educaţional  „CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”, în cadrul a cinci unităţi de învătământ: Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”  Craiova, Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski” Craiova, Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova,  Colegiul Naţional Pedagogic „Ştefan Velovan” Craiova şi Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti”  Craiova.
          Activităţile  au drept obiective:
–         Informarea cu privire la tezaurul cultural naţional în sensul cunoaşterii şi protejării valorilor acestuia, importanţa cooperării dintre membrii societăţii civile şi autorităţi în vederea diminuării fenomenului infracţional în acest domeniu.
–         Prezentarea unor cazuri concrete instrumentate de Poliţia Română în domeniul combaterii faptelor care aduc atingere patrimoniului cultural naţional mobil.
–         Prezentarea de bunuri care fac parte din tezaurul cultural naţional.
          Întâlnirile dintre ofiţerii de poliţie şi elevi se vor desfăşura în două etape: prima etapă la sediile unităţilor de învăţământ ( în zilele de 18, 19 şi 21 aprilie 2016),  iar a doua etapă la sediul  Muzeului Olteniei  din  Craiova  ( în ziua de 21 aprilie 2016).  Activitatile au fost demarate, astfel ca la  Liceul Teoretic „Tudor Arghezi” si Şcoala Gimnazială „Alexandru Macedonski” din Craiova, în cursul zilei de ieri, au avut loc primele întalniri.