Craiova, scena poveştilor shakespeariene

0
403

Trăiri intense în culise, emoţii transmise pe scenă, muzică renascentistă pe malul Dunării, spectacole din culturi diferite şi povestite în limbi diferite, personalităţi din lumea întreagă ce vin la Craiova special pentru a descoperi, chiar şi după 400 de ani, noi şi inedite abordări ale operei marelui Will, artişti care îmbină focul cu ritmul sonetelor lui Shakespeare, dar şi un public entuziast. Sunt doar câteva secvenţe din tabloul primelor zile ale Festivalului Internaţional „Shakespeare”, fără a reuşi să redea însă pe de-a-ntregul spiritul acestei a X-a ediţii. „Doar cine participă la evenimente poate înţelege desfăşurarea impresionantă de forţe care are loc, zilele acestea, în Craiova – pe scene, în culise, pe străzi, în pieţe!”, spun organizatorii. Festivalul s-a deschis joi, 14 aprilie, până acum pe scena lui urcând artişti din Japonia, Africa de Sud, India, Marea Britanie şi Polonia. Astă-seară, este rândul actorilor Teatrului Beer-Sheva din Tel Aviv (Israel) să spună povestea îndrăgostiţilor „Romeo şi Julieta”.

Cea de-a X-a ediţie, aniversară, a Festivalului Internaţional „Shakespeare”, organizată de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” şi Fundaţia „William Shakespeare”, a fost deschisă de actorii Teatrului de Arte Saitama din Tokyo (Japonia), care au excelat în piesa „Richard II” prin jocul de scenă, tehnica şi ineditul abordării regizorale, concepută de legendarul Yukio Ninagawa. La Craiova s-a aflat, cu acest prilej, şi Excelenţa Sa Kisaburo Ishii, Ambasadorul Japoniei în România. În pauza spectacolului, patru expoziţii – de postere, carte, pictură şi costume elisabetane – au fost vernisate în foaierul TNC. Una dintre ele, de picto-gravură, intitulată „Shakespeare ad Infinitum”, plină de culoare şi subînţelesuri shakespeariene, îi aparţine Oanei Maria Cajal, reputată autoare de piese de teatru şi de film, stabilită de peste 30 de ani în Canada.

«Sunt foarte onorată să fac parte din Festivalul Internaţional „Shakespeare”, atât de prestigios, să îmi expun arta aici. Mulţumesc bunului meu prieten Emil Boroghină, care este sufletul acestui festival, un vizionar care îi inspiră perpetuu pe toţi artiştii adevăraţi. Expoziţia aceasta este creată sub semnul iubirii de Shakespeare, care ne vorbeşte peste secole şi fiecare replică din fiecare piesă a sa reprezintă de fapt un mesaj pe care îl ascultăm şi trebuie să îl auzim. Una dintre replicile din „Poveste de iarnă” stă la baza acestei expoziţii: „Trebui’ acum să v-animaţi credinţa”. Ea spune foarte multe şi cred că Shakespeare ne vorbeşte peste secole, îndemânându-ne să facem ceea ce trebuie să facem pentru a ne salva», a spus artista Oana Maria Cajal la vernisaj.

În primele patru zile de festival, craiovenii au putut vedea, între altele, inedita abordare asiatică a operei lui Shakespeare imaginată de artiştii de la Compania Kasba Arghya din Calcutta (India), versiunea sud-africană a poveştii lui Hamlet în viziunea Companiei A & M Production din Cape Town (Africa de Sud), pusă în scenă de mai vechiul prieten al festivalului de la Craiova Fred Abrahamse, ca şi „Comedia erorilor”, spectacol prezentat de Teatrul de Repertoriu din Worcester (Marea Britanie), în regia lui Ben Humphrey. De asemenea, cea mai recentă premieră a Naţionalului craiovean, „Iulius Caesar”, concepută special pentru ediţia 2016 a festivalului, în regia lui Peter Schneider.

Primele zile care au transformat Craiova în scena poveştilor shakespeariene au fost un prilej, totodată, pentru spectatori să urmărească reprezentaţiile stradale cu efecte pirotehnice ale trupei Crispus din Sibiu. Totodată, să îi aplaude pe membrii Companiei OKaua din Bucureşti, trupă formată exclusiv din elevi şi studenţi care, de mai bine de 11 ani, colindă lumea în lung şi-n lat pentru a încânta publicul de pretutindeni cu momentele lor de muzică, dans şi teatru.

Festivalul continuă, până pe 23 aprilie, cu alte spectacole-eveniment prezentate pe străzi sau în sălile Teatrului Naţional Craiova, Casei de Cultură a Studenţilor, Teatrului pentru Copii şi Tineret „Colibri” sau Aulei „Buia” de la Facultatea de Agronomie. „Macbeth” cu Baltic House Sankt Petersburg, Rusia (regia: Luc Perceval), „Folia, Shakespeare & CO” cu Gigi Căciuleanu Romania Dance Company şi „Richatd III” cu Teatrul Schaubuhne din Berlin, Germania (regia: Thomas Ostermeier) sunt doar trei, de neratat!

 Programul zilei de astăzi:

Ora 9.00, Teatrul Naţional Craiova (bibliotecă): Atelier de teatrologie realizat în colaborare cu Asociaţia Internaţională a Criticilor de Teatru şi Departamentul de Teatrologie, Management Cultural şi Jurnalism Teatral din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti.

Ora 11.00, Aula „Buia” a Universităţii din Craiova: „Ultimele douăsprezece respiraţii”, spectacol prezentat de Compania „OKau” de la Liceul A.I. Cuza, din Bucureşti (regia: Gabriela Bobes şi Ionuţ Popescu).

Ora 17.00, Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri”: „Poveste de iarnă”, spectacol prezentat de Teatrul Laborator „Sfumato” din Sofia, Bulgaria (regia: Margarita Mladenova).

Ora 20.00, Casa de Cultură a Studenţilor: „Romeo şi Julieta”, spectacol prezentat de Teatrul Municipal din Beer-Sheva, Israel (regia: Irad Rubinstain).