NATO condamnă incidentul dintre avioanele ruse şi o navă militară a SUA, produs în Marea Baltică

0
333

Alianţa Nord-Atlantică este preocupată de incidentul provocat de Rusia în Marea Baltică, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, condamnând atitudinea Rusiei şi cerând evitarea „situaţiilor periculoase”. “Comportamentul Rusiei generează probleme de securitate şi este lipsit de profesionalism”, a declarat Stoltenberg într-un interviu acordat postului britanic Sky News. “Am observat o serie de exemple ale acestui tip de comportament, astfel că este necesară transparenţă, pentru diminuarea riscurilor. Vom avea o întrunire a Consiliului NATO-Rusia săptămâna viitoare, iar una dintre teme va fi cea a activităţilor militare şi a transparenţei”, a precizat Stoltenberg. Secretarul general NATO a evidenţiat necesitatea evitării incidentelor ostile de genul celui din Marea Baltică şi al doborârii avionului militar rus de către Turcia în noiembrie 2015. Este necesară transparenţă, “pentru ca astfel de incidente să nu scape de sub control, pentru a nu se ajunge la situaţii periculoase”, a subliniat Stoltenberg. Două avioane de vânătoare ruse s-au apropiat în mod agresiv, de mai multe ori în ultimele zile, de distrugătorul american USS Donald Cook, în Marea Baltică, acuză oficiali din cadrul Departamentului Apărării din Statele Unite. Cele două avioane de tip Suhoi Su-24 au survolat la joasă altitudine distrugătorul american Donald Cook, apropiindu-se la câteva zeci de metri de nava americană. Potrivit Ministerului rus al Apărării, nava militară americană se îndrepta spre o bază navală rusă de pe litoralul Mării Baltice în momentul în care a fost interceptată de avioanele ruse. “În momentul în care a fost observat distrugătorul, avioanele l-au evitat, prin respectarea tuturor procedurilor de siguranţă. Ca să fim sinceri, nu înţelegem reacţia nervoasă a colegilor noştri americani”, a declarat Igor Konaşenkov, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării. “Se poate observa clar în imagini că piloţii ruşi au executat o manevră de evitare şi îndepărtare de distrugător, respectând toate procedurile de siguranţă în apele internaţionale”, a spus oficialul rus. Un oficial de la Pentagon a catalogat manevrele avioanelor ruse drept “nesigure” şi “lipsite de profesionalism”.