Sorin Răducan, prefectul de Dolj, nu stă grozav cu umorul fin, dar nici nu îi lipseşte cu desăvârşire, atunci când e cazul. Când îl întâlneşti rar şi tot rar îl ai partener de dialog, impresia lăsată este una deplin rezonabilă. La întrebarea clişeu “ce mai face”, răspunsul aproape invariabil, de la o vreme, un fel de “haz de necaz”, este acela că aşteaptă ziua de miercuri cu şedinţa ordinară a guvernului, în care până acum a figurat şi schimbarea prefecţilor. Doljul încă “n-a intrat” în malaxor, dar cu siguranţă nu este exonerat de acest lucru. Numirea prefecţilor este, potrivit legii, o prerogativă exclusivă a guvernului, aceştia fiind numiţi – cităm – „la propunerea ministrului Internelor şi Reformelor Administrative”. De altfel, prefectul chiar este, prin lege – menţiune expresă –, reprezentantul guvernului pe plan local. Exceptând prima numire de prefect de Dolj – după apariţia legii 69/1991 –, sistematic prefectul a fost dat de formaţiunea politică aflată la guvernare. Cine îl desemnează, în actualul context politic, nu este foarte clar, dar, fireşte, guvernul ştie ce face… Sub semnul acestei aşteptări “sine die”, deloc fecundă, numai de activitate concretă, administrativă nu se poate vorbi, când discuţiile inevitabile nu pot ocoli întrebarea retorică: cine vine? Şi sunt enumerate nişte nume. Chiar succesorul actualului prefect de Dolj – dacă se va produce schimbarea – nu va avea decât un mandat provizoriu, cel mult până la alegerile legislative, din toamnă, în funcţie de deznodământul acestora, la nivel naţional, urmând a se cunoaşte şi viitoarea opţiune a guvernului. Incertitudinea actuală nu are nimic benefic, dimpotrivă, atâta vreme cât şefii serviciilor publice deconcentrate, ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din subordinea guvernului, organizate la nivelul Doljului, ştiu că starea de fapt este una trecătoare. Sorin Răducan, destul de prudent cu propria-i imagine publică, reţinut în declaraţii, are ca neîmplinire doar faptul că în aproape doi ani de mandat, dacă nu a evitat, premeditat, presa locală, nici nu a avut organizată vreo conferinţă de presă. Semn al deplinei transparenţe. Nu este o culpă, este o constatare. Faţă de majoritatea predecesorilor săi, până acum, a lăsat o impresie cumsecade, colaborând instituţional cu cine prevede legea. Cu deplină supleţe administrativă şi o veghe nediscriminatorie la vizele de legalitate a actelor administrative. Recurgând la o expresie franţuzească “nici exces de onoare, nici exces de indignare”.
