Europa a fost zguduită de două scandaluri politice

0
123

Două scandaluri politice au avut loc săptămâna curentă în Europa. Ministrul Culturii, mass – mediei şi sportului al Marii Britanii, John Whittingdale, în vîrstă de 56 de ani, care este divorţat, a recunoscut că a avut o relaţie cu o femeie care practică prostituţia. Unii răuvoitori au obţinut informaţii privind genul de activitate al partenerei ministrului şi ei au încercat să vîndă tabloidelor povestea în cauză. Dar Whittingdale le-a luat-o înainte şi a dezvăluit povestea jurnaliştilor, asigurîndu-i că nu ştia nimic despre activitatea doamnei cu care s-a întîlnit mai mult de un an. Cu toate acestea, Sky News califică spusele lui drept o „mărturisire dramatică” şi nu exclude demiterea ulterioară a ministrului, deoarece laburistul Chris Bryant consideră că şantajarea lui Whittingdale l-a împiedicat să adopte decizii independente în perioada gestionării Comitetului pentru cultură, mass-media şi sport al Camerei Comunelor a Parlamentului. „Tabloidele în mod intenţionat au ţinut această sabie a lui Damocles deasupra capului lui”, susţine Bryant. Totodată, opoziţia din Macedonia a cerut miercuri, în cadrul protestelor şi atacului asupra oficiului partidului de guvernare, demisia Guvernului, suspectat de organizarea interceptării a convorbirilor telefonice a 20 de mii de cetăţeni ai ţării. Sînt acuzaţi, în special, Prim-ministrul, Nikola Gruevski, şi serviciile speciale ale Macedoniei. Săptămîna curentă, Preşedintele Macedoniei, Gjorge Ivanov, a dispus clasarea tuturor cauzelor penale pe acest fapt, argumentîndu-şi decizia prin faptul că aceasta ar contribui la soluţionarea crizei politice, deoarece la 7 aprilie Parlamentul a fost dizolvat şi ţara se pregăteşte pentru alegeri anticipate. Însă comisarul european Johannes Hahn a declarat că acţiunile lui Ivanov pun în pericol viitorul Macedoniei în cadrul UE şi NATO.