Ieri, la Casa de Cultură a Studenţilor a avut loc lansarea unui proiect ambiţios, destinat deprinderii unor noi cunoştinţe şi conştientizării importanţei alegerii unor cariere potrivite pentru tinerii implicaţi în activităţi. Programul – „Cariera ta contează” – se adresează studenţilor Universităţii din Craiova şi elevilor veniţi prin „Şcoala altfel” în incinta instituţiei de învăţământ superior. Perioada de derulare va fi 4-27 aprilie, iar deschiderea a fost marcată de prezenţa prorectorului Universităţii din Craiova, prof. univ. dr. Nicolae Panea.
Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova a fost, ieri, gazdă cât se poate de bună pentru lansarea proiectului „Cariera ta contează!”. Fiind amfitrion, Ionuţ Dumitrache, director al CCS Craiova, le-a urat bun venit celor aflaţi în asistenţă şi, ca un bun moderator, i-a dat cuvântul prof. univ. dr. Nicolae Panea, prorector al Universităţii din Craiova: „Mă bucur să văd că CCS, Ministerul Tineretului şi Sportului, Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Litere a Universităţii din Craiova organizează astfel de activităţi, iar parteneri sunt Centrul de Consiliere şi Orientare în Carieră (CCOC), Convenţia Organizaţiilor Studenţeşti (COS), Organizaţia Studenţilor Politehnişti Profil Electric (OSPPPEC) şi Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Horticultură (ASFH). Pentru voi este o oportunitate şi aveţi mai multe şanse decât noi. Vorbesc, acum, şi în calitate de părinte şi ştiu ce înseamnă acest lucru. Generaţia noastră se gândea ca de la slujba primită să iasă la pensie. Acum, voi, cei tineri, aveţi o mai mare mobilitate, inclusiv informaţională. Sper să vă găsiţi fericirea în cariera pe care o veţi alege! Această Casă a Studenţilor, pe care o cunoaştem cu toţii, a fost, mai ales în anii ante 1990, un simbol al identităţii noastre culturale. Îmi doresc ca voi, cei tineri, să nu mai aveţi timiditate şi să vă luptaţi cu realitatea. Dacă nu reuşiţi să câştigaţi, nu mai avem nicio şansă. Sunteţi legătura între mediul academic şi cel de afaceri, la voi ne este speranţa”.
„Vrem să fim prima generaţie profitabilă pentru România”
Ionuţ Dumitrache a mai punctat: „Nu ştiu dacă fericirea este sinonimă cu succesul, dar sunt convins că avem nevoie cu toţii de o fericire interioară. Nu mai vrem să fim, cum se tot vorbeşte, o generaţie de sacrificiu, ci ne dorim să fim prima profitabilă pentru România. Am colaborat foarte bine cu Universitatea din Craiova, iar scopul nostru este să ajutăm studenţii să-şi găsească o carieră. Mai mult, Raluca Stamatescu, preşedinte al Asociaţiei Studenţilor de la Facultatea de Litere, vă va spune mai multe”. Aceasta nu a pierdut prilejul: „Suntem cu toţii tineri şi învăţăm. Îi aşteptăm, în săptămâna „Şcoala altfel”, pe elevii de liceu să vină să ne viziteze şi le vom înmâna şi broşuri cu ceea ce înseamnă alegerea unei cariere”.