Liga Campionilor: Se cunosc toate semifinalistele! Atletico o elimină pe Barca, Bayern se califică pe Da Luz

0
338

Învinsă cu 2-1 în prima manşă, Atletico Madrid a reuşit s-0 elimine pe compatrioata Barcelona, deţinătoarea trofeului, după 2-0, pe teren propriu.

Veste proastă pentru România, francezul Antoine Griezmann, adversar al tricolorilor la Euro 2016, a înscris ambele goluri ale trupei lui Diego Simeone, în minutele 36 şi 88 din penalty. În secvenţele finale, şi Barca trebuia să primească o lovitură de pedeapsă, dara centralul italian Rizzoli a mutat un henţ al căpitanului Gabi în afara careului.

Atletico eliminase Barca şi în 2014, tot în sferturi, după 1-1 (d) şi 1-0 (a).

Atletico Madrid: Oblak – Juanfran,  Godin, Lucas, Filipe Luis – Augusto (Savic 90+3),   Gabi, Saul, Koke – Griezmann (Correa 90), Carrasco (T. Partey 74). Antrenor: Diego Simeone.

Barcelona: Ter Stegen – Alves (Sergi Roberto 64), Pique, Mascherano, Alba – Busquets,  Iniesta, Rakitic (A. Turan 64) –   Neymar, Messi,   Suarez. Antrenor: Luis Enrique.

În ultimul sfert de finală, Bayern a remizat în fieful Benificăi, 2-2, după 1-0 în tur. Gazdele au deschis scorul prin Jimenez (27), dar nemţii au înlăturat orice emoţii, întorcând  rezultatul prin Arturo Vidal (38) şi Muller (52). Tabela a fost închisă de rezerva Talisca, în minutul 77..

Benfica: Ederson –   Andre Almeida, Lindelöf, Jardel, Eliseu (Jovic 88) – Fejsa, Renato Sanches – Salvio (Talisca 68), Pizzi (Guedes 58), Carcela – Raul Jimenez. Antrenor: Rui Vitoria.

Bayern: Neuer – Lahm, Kimmich, Javi Martínez, Alaba – Xabi Alonso (Bernat 90), Vidal, Thiago – Costa, Ribèry (Gotze 90+2), Müller (Lewandowski 84). Antrenor: Pep Guardiola.

Marţi obţinuseră calificarea Real Madrid, 3-0, după 0-2, cu Wolfsburg, şi Manchester City, 1-0, după 2-2, cu Paris SG.

Și un fapt extrem de interesant, o premieră în istoria competiţiei, toate meciurile s-au încheiat la general cu 3-2.