Dubaiul vrea să construiască cea mai înaltă clădire din lume

0
369

Noul turn va costa un miliard de dolari şi, potrivit dezvoltatorului, va fi doar o idee mai înalt decât Burj Khalifa, care priveşte Dubaiul de la o înălţime de 828 de metri. Lucrările ar trebui să fie gata în 2020, la timp pentru World Expo – moment în care Dubaiul va fi gazda a mii de turişti din toată lumea. Problema e că Emiratele Arabe Unite nu sunt singure în competiţia pentru recordul de înălţime. Tot 2020 e şi termenul de finalizare a unui turn din Arabia Saudită. Va costa 1,2 miliarde de dolari, mai mult decât cel din Dubai, şi se zice că va avea o înălţime de peste un kilometru, deşi detaliile exacte ale proiectului sunt ţinute la secret.