Proiectul legii salarizării va fi retras din dezbaterea publică

0
345

Proiectul legii salarizării bugetarilor va fi retras din dezbatarea publică, afirmă sindicatele care au venit, azi, la negocierile de la Ministerul Muncii. Acestea au ameninţat că vor folosi toate formele de protest dacă executivul nu renunţă la proiect. Liderii sindicali susţin ca proiectul privind salarizarea în sistemul bugetar nu rezolvă marile discrepanţe în salarizarea personalului din acest sector. Potrivit declaraţiilor lui Leonard Bărăscu, preşedintele confederaţiei Sanitas, ministrul Anca Dragu a declarat că mâine va propune retragerea ordonanţei în şedinţa de guvern şi în cazul în care nu se va lua act de aceasta decizie este dispusă să îşi depună madatul. Leonard Bărăscu a anunţat că vineri se întâlnesc toate federaţiile bugetare şi vor încerca să găsească soluţii comune. Ceea ce ne dorim noi prin această ordonanţă nu s-a atins. „Doamna ministru şi-a asumat retragerea. Dacă proiectul nu va fi retras mâine – din şedinţa de Guvern -, ministrul Muncii îşi va da demisia”, a declarat un consilier din cadrul Ministerului.