Bacalaureat 2011, sesiunea a II-a – Zece eliminaţi şi aproape 400 de absenţi la proba scrisă de Limba şi literatura română

0
320

Zece elevi doljeni au pierdut şansa de a trece Bacalaureatul anul acesta, dar şi anul viitor, după ce au încercat să fraudeze examenul, la prima probă scrisă a sesiunii din toamnă, cea la Limba şi literatura română. Prinşi cu fiţuici sau telefoane mobile din care încercau să se inspire, aceştia au fost scoşi din sală şi s-au ales cu sancţiunea aplicată în astfel de cazuri: suspendarea pentru următoarele două sesiuni. În plus, dintre cei 2.125 candidaţi înscrişi pentru prima probă scrisă, 388 au absentat.

Deşi s-a anunţat faptul că nivelul de exigenţă al sesiunii august-septembrie se va menţine la fel de ridicat ca şi în vară, cu subiecte similare ca grad de dificultate şi cu monitorizare video pentru a preveni tentativele de fraudare, s-au găsit şi candidaţi care nu s-au lăsat intimidaţi de sancţiuni şi la prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă, au intrat la examinare cu surse de inspiraţie nepermise. “La proba scrisă de Limba şi literatura română, la nivelul judeţului Dolj au fost eliminaţi zece elevi care fie au încercat să copieze cu ajutorul fiţuicilor, fie aveau asupra lor telefoane mobile. Este vorba despre trei elevi la Grupul Şcolar „Energetic”, doi – la Liceul CFR, alţi doi la Grupul Şcolar “Traian Demetrescu”, un candidat la Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu”, un candidat la Grupul Şcolar “Matei Basarab” şi un candidat la Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat”, a declarat inspectorul şcolar Cerasela Cremene, secretarul Comisiei Judeţene pentru Bacalaureat. Cei zece candidaţi nu numai că au pierdut această sesiune de BAC, ci şi pe următoarele două. De asemenea, reprezentantul ISJ Dolj a precizat, că la proba de ieri au absentat 388 de candidaţi înscrişi.

Subiectele asemănătoare celor din prima sesiune

La primul subiect, cerinţele care vizau cunoştinţele de vocabular, capacitatea de a recunoaşte valoarea stilistică a semnelor de punctuaţie,  nivelul de înţelegere şi comentare a unui text literar au avut la bază un text la prima vedere din  romanul “Adela”, al lui Garabet Ibrăileanu. Ca şi în vară, textul la prima vedere a aparţinut genului epic. La cel de-al doilea subiect, candidaţii au avut de eleaborat un comentariu despre “prietenie” pornind de la afirmaţia lui Nichita Stănescu, “Prietenia nu este un dor, ci o prezenţă“. O altă similitudine cu prima sesiune, când citatul pe baza căruia s-a constituit eseu era semnat tot de Nichita Stănescu. În ceea ce priveşte subiectul numărul trei, de care mai toată lumea s-a temut, acesta solicita elaborarea unui eseu despre modul în care este reflectată o temă (banul, destinul, istoria, familia etc.) într-o nuvelă studiată. Cerinţa este formulată clar, astfel încât să nu mai genereze confuzie în rândul elevilor, puşi în dificultate în luna iulie, de eseul în care au avut de prezentat modalităţile de caracterizare a unui personaj dintr-o operă aparţinând genului dramatic.

Pentru unii mai greu, pentru alţii mai uşor

Subiectele la Limba şi literatura română, scris au fost catalogate drept uşoare sau grele de elevi, în funcţie de cât de mult s-au pregătit pe vacanţă. La ieşirea din sălile de examen, aceştia au spus că nu au vorbit între ei, astfel că singurele surse de inspiraţie şi consultare au fost propriile cunoştinţe. Sub continua supraveghere a camerelor video, aceştia şi-au dat silinţa să rezolve subiectele. “Nu s-a mişcat. Subiectele au fost aşa şi aşa, mai uşoare decât în prima sesiune. Am mai învăţat pe timpul vacanţei şi sper să iau”, a spus optimist un candidat, înscris la centrul de examinare de la Liceul CFR. Cu altă impresie asupra subiectelor a ieşit însă un alt candidat, de părere că “subiectele au fost grele”, aşteptându-se la ceva mai accesbil.

Sălile de examen se aglomerează la proba de Matematică

Sesiunea de toamnă a Bacalaureatului a început în 22 august, pentru examinări fiind înscrişi 109.595 de candidaţi, la nivel naţional, cu aproape 40.000 mai mulţi decât în 2010. În judeţul Dolj, la probele scrise s-au înscris 3.944 de candidaţi, unii dintre aceştia fiind nevoiţi să dea mai multe probe, pentru a obţine media şase la cele trei  probe scrise. După Limba şi literatura română, potrivit calendarului de examene, astăzi se desfăşoară proba scrisă la Limba şi literatura maternă. Mâine este programată să se desfăşoare proba obligatorie a profilului, Istorie sau Matematică, unde 3.200 de candidaţi sunt aşteptaţi în sălile de examen din centrele doljene. Pe 2 septembrie, elevii susţin ultima probă, proba la alegere a profilului şi specializării, unde cei mai mulţi au optat pentru Biologie – 1.341. Pe 4 septembrie a.c. vor veni primele rezultate, zi în care se depun şi contestaţiile. Notele finale vor fi afişate pe 7 septembrie a.c.

***

Pe toată durata sesiunii funcţionează linia TEL VERDE 0800801100 (linie gratuită), la care cetăţenii pot semnala orice neregulă constatată în derularea examenului de bacalaureat. La acest număr de telefon părinţii şi elevii pot atrage atenţia asupra situaţiilor în care se solicită bani pentru organizarea examenului sau pentru protocol. Linia de telefon este disponibilă zilnic, între orele 9.00-19.00.

***

Pentru această etapă a Bacalaureatului, Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a organizat nouă centre de examen în Craiova, la Grupurile Şcolare „Energetic”, „Matei Basarab”, „George Bibescu”, „Traian Vuia”, “Traian Demetrescu”, Liceul CFR, Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” şi la Colegiul Tehnic „C. D. Neniţescu”. În judeţ, centrele de examen pentru probele scrise au rămas aceleaşi ca şi pentru evaluarea competenţelor, adică Grupul Şcolar Agricol „Petre Baniţă” Călăraşi şi Colegiul Tehnic „Ştefan Milcu” Calafat.