Ieri, a avut loc cea de-a doua probă a simulării Examenului de Bacalaureat, cea la materia obligatorie a profilului: Matematică (real), respectiv Istorie (uman). „Ca prezenţă, stăm mai slab faţă de prima zi. Conform datelor centralizate, la clasa a XI-a s-a înregistrat o prezenţă de 75,05%, iar la clasa a XII-a procentajul a fost de 75,6. Cred că este un procentaj destul de bun, noi insistând pe participarea la aceste simulări, pentru ca atât elevii, cât şi profesorii să-şi dea seama de nivelul la care se află. Sperăm într-un procentaj mare de promovabilitate, dar datele finale vor fi cunoscute pe 18 martie. Din păcate, s-au înregistrat încă patru cazuri de încercare de fraudare a simulării, prin aceeaşi metodă a telefonului mobil: trei au fost la elevii de la clasa a XI-a ( doi de la Colegiul Naţional Economic „Gheorghe Chiţu”, celălalt de la Colegiul „Ştefan Odobleja”), ultimul, la clasa a XII-a, la Colegiul „Ştefan Odobleja” Craiova”, a declarat prof. Lavinia Elena Craioveanu, inspector general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj.