Sarkozy, în vizită la Beijing, pentru asigurări din partea omologului său, Hu Jintao

0
347

Întreaga lume curtează China, primul investitor al planetei. Şi Franţa nu este o excepţie. Din Noua Caledonie, unde a asistat la deschiderea Jocurilor Pacificului, preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a făcut, ieri, o escală la Beijing. Anunţată abia duminică, dar pregătită de o lună de Palatul Elysee, vizita de numai patru ore a preşedintelui francez este considerată a avea menirea primirii unei asigurări tonice din partea liderilor celei de a doua economii mondiale, în timp ce Europa şi SUA se confruntă cu o criză a datoriilor fără precedent. Şeful statului francez avea prevăzut un dineu, aseară, cu omologul său chinez, Hu Jintao, la Marele Palat al Poporului din Beijing. „În contextul actual, şi cu numai două luni înaintea summit-ului G 20 de la Cannes, din luna noiembrie, nu este greu de ghicit ce subiecte urmau să fie abordate” a declarat, pentru „Le Monde”, o sursă diplomatică. În mod aproape cert, în discuţie s-au aflat problema datoriilor, agenda reuniunii G 20 şi situaţia din Libia post-Gaddafi. Beijingul a investit, anul trecut, în Grecia, Portugalia, Spania şi Ungaria, afişând, în general, o anumită încredere în debitorii săi. Dar, în această săptămână, mai multe semnale de nervozitate au transpirat pe coridoarele puterii. „Criza datoriilor s-a răspândit lent, precum ciuma neagră în secolul al XIV – lea din Grecia, în ţările din marginea Uniunii Europene, incluzând Irlanda şi Italia” scriau, în debutul săptămânii, Zhang Zhixiang şi Zhang Chao, doi economişti recunoscuţi, într-un editorial apărut în oficialul „Cotidianul poporului”. Într-un lung interviu acordat cotidianului german „Der Spiegel”, ministrul adjunct chinez al Afacerilor Externe, Fu Ying, nu ezită să certe Europa vanitoasă. „Dacă voi nu vă adunaţi pentru a rezolva aceste probleme zona euro s-ar putea scufunda” estimează diplomatul, care a recunoscut că şi China suferă din cauza crizei financiare. Vizita lui Nicolas Sarkozy a survenit la numai două zile după plecarea vicepreşedintelui american Joe Biden, venit personal pentru a tempera incertitudinea chineză în privinţa deprecierii activelor americane. „Avem nevoie de a regla deficitul nostru şi-l vom regla” a afirmat numărul doi american în ultima zi a vizitei sale. Nicolas Sarkozy, care prezidează G 20 în acest an, urma să profite de reîntâlnirea cu preşedintele chinez pentru a aşeza problemele cât mai aproape de dorinţele acestuia, deşi era vorba de reducerea dezechilibrelor balanţei comerciale, o idee controversată apărată de cuplul franco-german, şi taxa asupra tranzacţiilor financiare. Preşedintele francez a fost însoţit de ministrul Economiei şi Finanţelor, Francois Baroin, tocmai pentru a prelua ideile esenţiale, în pregătirea lui G 20. „Franţa şi China îşi consolidează dialogul, care este de mare importanţă pentru succesul summitului de la Cannes, consolidarea cooperării economice internaţionale, promovarea recuperării şi dezvoltării sănătoase a economiei globale” a spus Hu Jintao.