WTA Doha: Halep îşi continuă căderea liberă, Niculescu mai face o victimă tare şi merge în optimi

0
341

După Australian Open şi Dubai (chiar săptămâna trecută), Simona Halep (4 WTA şi favorită 2) a cedat la debut şi la Doha, unde, din postura de calificată direct în turul secund, a fost eliminată de rusoaica Elena Vesnina, scor 7-6 (1), 4-6, 1-6.

În schimb, Monica Niculescu (37 WTA) are un parcurs de vis la turneul din Qatar. După ce în manşa inaugurală o învinsese pe germanca Sabine Lisicki (31 WTA), slătineanca a scos-o din competiţie şi pe sârboaica Jelena Jankovic (20 WTA), avansând astfel în optimi. Meciul a durat aproape trei ore, iar Monica s-a văzut nevoită să revină: 3-6, 6-4, 7-5.

În faza următoare, Niculescu va da peste numărul trei mondial, Agnieszka Radwanska, care a învins-o în turul doi, cu un dublu 6-4, pe ucraineanca Katerina Bondarenko (75 WTA).

Niculescu şi Radwanska s-au mai întâlnit de două ori până acum, scorul fiind egal. Românca a căştigat cel mai recent direct, în semifinale la Nottingham, anul trecut,  5-5, 6-4, 6-0. Ulterior, Monica a câştigat şi turneul.