„Relaţiile dintre UE şi China pe plan economic şi politic sunt deosebit de importante”

0
373

Plenul Parlamentului European, reunit în această săptămână la Strasbourg, a găzduit luni seară o dezbatere privind recunoaşterea, sau nerecunoaşterea, de către Uniunea Europeană a statutului de economie de piaţă a Chinei. Reprezentată de Comisarul European pentru comerţ, Cecilia Malmstrom, Comisia Europeană a fost chemată să evalueze impactul pe care oricare dintre aceste două decizii îl va avea asupra industriei şi a locurilor de muncă din Uniune. 

Eurodeputatul PSD Victor Boştinaru, vicepreşedintele Grupului S&D din Parlamentul European pentru politică externă, a subliniat în intervenţia sa că oricare dintre aceste decizii are implicaţii în relaţiile celor doi giganţi economici.  „Tema pe care o discutăm astăzi ( n.r luni)  este una extrem de delicată şi este deosebit de important să înţelegem nucleul problemei şi consecinţele poziţiei pe care o abordăm. Cooperarea deplină între Comisie şi Parlament este esenţială aici! Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi China pe plan economic şi politic sunt deosebit de importante pentru ambele părţi, însă, la fel de importantă este şi competitivitatea economiei europene şi a industriilor noastre. Vorbeam despre cooperarea dintre Comisie şi Parlament pentru că numai Comisia, cu experienţa ei şi cu rezultatul studiilor de impact, poate oferi posibilitatea de a decide într-adevăr, în cunoştinţă de cauza. Vrem să evităm o confruntare economică şi comercială şi un conflict de asemenea natură cu China. În acelaşi timp, însă, este absolut esenţial ca toate măsurile să fie gândite şi puse în aplicare pentru a evita orice consecinţe dramatice asupra industriei şi a locurilor de muncă din Europa. Asta înseamnă instrumente de protecţie a comerţului” a conchis eurodeputatul Victor Boştinaru.