Inginerul CAO prins cu şpagă, menţinut sub control judiciar

0
364

Magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât, la sfârşitul săptămânii trecute, să menţină măsura controlului judiciar faţă de George Ştefan Moţăţeanu, inginerul Companiei de Apă Oltenia prins în flagrant cu 1.000 de euro şpagă pe care o ceruse administratorului unei societăţi pentru a-i elibera un aviz. Bărbatul, care a fost trimis în judecată pentru luare de mită, a făcut, ieri, contestaţie împotriva măsurii, aceasta urmând să se judece la Curtea de Apel Craiova.

Magistraţii Tribunalului Dolj au hotărât, vineri, 15 ianuarie a.c., să menţină faţă de inginerul George Ştefan Moţăţeanu, angajat al Companiei de Apă Oltenia prins anul trecut cu 1.000 de euro şpagă, măsura controlului judiciar dispusă faţă de el pe 16 septembrie 2015: „Menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpatul Moţăţeanu George Ştefan prin încheierea nr.252 din data de 16.09.2015 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Dolj. Respinge cererea de revocare sau de modificare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de către inculpat. În baza art. 275 alin 3 CPP: Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de Consiliu din 15.01.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Ieri, Moţăţeanu a formulat contestaţie, care urmează să se judece săptămâna aceasta la Curtea de Apel Craiova.

Prins în flagrant, la terasă, pe 23 iulie

Reamintim că, potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în a doua jumătate a lunii februarie 2015,  George Moţăţeanu, inginer în cadrul Companiei de Apă Oltenia Craiova, i-a pretins denunţătorului Bălan Mihai, administrator al unei societăţi comerciale din Craiova, suma de 1.000 euro pentru avizarea favorabilă a fişei tehnice necesare emiterii autorizaţiei de construire privind edificarea unor construcţii cu destinaţie comercială (două chioşcuri), pe un teren folosit de denunţător în baza unui contract de comodat, situat în Craiova. Administratorul nu i-a dat banii la momentul respectiv, însă nici n-a reuşit să obţină avizele şi, întrucât începuse să intre în criză de timp, în luna iunie l-a denunţat pe Moţăţeanu.

Pe 18 iunie s-a constituit dosar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, procurorii împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj şi cu suportul de specialitate al SRI Dolj au stabilit că cele povestite de denunţător se confirmă, astfel că a fost pus la cale flagrantul. Joi, 23 iulie 2015, denunţătorul şi inginerul Companiei de Apă Oltenia s-au întâlnit la un local din centrul municipiului Craiova şi, după ce aşteptase degeaba luni de zile, Moţăţeanu s-a arătat dispus să-i remită denunţătorului avizul favorabil din partea C.A.O. Craiova, chiar din seara zilei de 23.07.2015, fiind motivat de perspectiva primirii sumei de 1.000 euro solicitată anterior. După ce a încasat şpaga, George Ştefan Moţăţeanu a fost „săltat” şi dus la sediul Parchetului pentru audieri, a fost reţinut pentru 24 de ore, iar o zi mai târziu a fost arestat preventiv, măsură prelungită până pe 16 septembrie 2015.

Procurorii au finalizat cercetările, iar pe 1 octombrie 2015 s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care George Ştefan Moţăţeanu a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. Pe 11 noiembrie dosarul a ieşit din camera preliminară, judecătorii respingând excepţiile ridicate de inculpat, însă acesta a formulat contestaţie, care urmează, de asemenea, să se soluţioneze la Curtea de Apel Craiova, la începutul lunii februarie.