Ford a lansat aplicaţia FordPass

0
403

Ford a anunţat oficial la Salonul Auto de la Detroit lansarea unei platforme unice în lume prin care şoferii – posesori sau nu de modele Ford – vor putea să acceseze o serie largă de servicii care au rolul de a uşura viaţa celor care conduc maşina în oraşe şi în zonele metropolitane.  Noua platformă, în mod cert, va schimba viaţa şoferilor din întreaga lume. Se face chiar o analogie între rolul pe care îl va avea aplicaţia în lumea auto şi lansarea Apple iTunes în lumea muzicii digitalizate. Serviciul se numeşte oficial FordPass şi oferă, prin intermediul unei aplicaţii care poate fi instalată pe telefoanele mobile, acces la o serie de servicii utile fiecărui şofer care-şi trăieşte viaţa în oraşe. De la pornirea automată cu ajutorul telefonului a maşinii până la operatori telefonici – denumiţi oficiali Guides sau “ghizi” – care pot să rezerve locuri de parcare pentru tine sau să-ţi ofere soluţii de mobilitate urbană cum sunt traseele de urmat pentru a ajunge mai repede la o destinaţie anume.