De cum s-au revăzut în noul an, după pauza de sărbători, primarul Lia Olguţa Vasilescu şi consilierul Pavel Badea, adversarii de la alegerile locale, s-au luat din nou la trântă. Ca să nu mai piardă timpul şi să nu mai resimtă în plex toate ironiile primarului, liberalul a schimbat complet tactica şi a ieşit primul la atac. Ce a urmat a fost un tir de replici, şi de o parte, şi de alta, care, din păcate pentru viitorii alegători, s-a terminat extrem de prost, cu jigniri urâte, din sfera semantică a lui „nesimţit” şi „nesimţito”.
Pavel Badea pare că s-a decis să înceapă anul cu o nouă tactică. Alesul liberal a venit montat în şedinţa de ieri ca să o atace pe adversara sa, Lia Olguţa Vasilescu. După o uşoară încălzire cu consilierul Nicuşor Cotescu (căruia i-a reproşat faptul că, în calitate de preşedinte, nu a convocat comisia IV), Badea a ieşit curajos la atac şi a luat la ochi proiectul prin care Primăria mută ambulatoriului spitalului Filantropia în fostul sediul al DNA (clădirea de lângă fostele Băi comunale), criticându-l pentru faptul că imobilul nu este adecvat pentru actul medical – coridoarele fiind foarte înguste şi nu ar exista grupuri sanitare. „Păi, daţi-ne dumneavoastră o soluţie, unde ar trebui să mutăm ambulatoriul? Acesta trebuie refăcut în totalitate, a căzut tavanul, clădirea este de la 1800, efectiv nu se mai poate folosi. Au venit cei de la spital, au văzut şi le convine clădirea, li se pare o variantă foarte bună”, i-a răspuns Olguţa Vasilescu.
„O chestiune cam nesimţită…”
Simţind că i-a sosit momentul, Badea şi-a plasat imediat atacul. „Sunt oameni care se pricep la această activitate şi ei consideră că era mult mai practic să se ia această soluţie”. Piedica fusese pusă la primar. „Sunt curioasă cine sunt specialiştii de care vorbiţi… Vrem să ştim şi noi care sunt aceşti specialişti mai buni decât director spitalului, decât adjuncţii”, a reacţionat Olguţa Vasilescu. „Dacă aveţi astfel de curiozităţi trebuie să fiţi extrem de atentă să nu vă creeze probleme de sănătate”, a spus, pe un ton apăsat, cu o ironie voită, Pavel Badea. Apoi a venit şi replica-declanşator: „Mi se pare o chestiune cam nesimţită… dar mă aştept de la dumneavoastră”, s-a repliat primarul.
„Este a doua oară şi nu vă mai permit”
Calcat pe bombeuri, Badea a ridicat tonul în microfon: „Dumneavoastră mă faceţi nesimţit pe mine? Cred că nesimţirea este, poate, într-o oarecare măsură, interpretabilă în ambele sensuri. Ca primar al Craiovei, să faceţi un consilier nesimţit, nu este în regulă. Deci aveţi grijă că această vulgaritate nu este benefică imaginii şi atitudinii în faţa craiovenilor”. Numai că ironia primarului doar ce fusese stârnită. „Vă mulţumesc că aveţi grijă de imaginea mea, domnule Badea”. Fără să mai reziste, liberalul şi-a ieşit din pepeni şi a trecut la jigniri: „Vă rog mult încercaţi să nu mai fiţi dumneavoastră nesimţită. Deci nu se poate aşa ceva, mă faceţi nesimţit, greu de cap… este a doua oară şi nu vă mai permit. Vă rog mult opriţi această atitudine răutăcioasă”.
Zâmbind maliţios, Olguţa Vasilescu a ţinut să încheie dialogul: „Dumneavoastră aţi început jignirile la adresa unei doamne!”.
Susţinătorii ies la atac
Badea pierduse meciul, numai că, de pe margine, existau persoane care doreau să marcheze şi ei puncte în contul victoriei. În scandal s-a amestecat, aşadar, viceprimarul Dan Daşoveanu, care a simţit nevoia să apere proiectul şi, implicit, să-i mai dea un bobârnac contracandidatului primarului. „Rugămintea mea este, pentru a nu mai face astfel de şedinţe de consiliu care nu fac decât să producă rău tuturor, inclusiv dumneavoastră, ca viitor candidat al PNL, aveţi uşa mea deschisă, 24 de ore din 24, veniţi şi ne sfătuim împreună”.
Prin ricoşeu, replica a venit din tabăra PNL. Recent intrat în CLM Craiova, fostul director al RAT Craiova, Marinel Florescu, i-a întors-o lui Daşoveanu. „Consider că nu este corect ca domnul viceprimar Daşoveanu să dea indicaţii consilierilor de la alte partide, ce să facă în cadrul şedinţelor, ce să facă în cadrul campaniilor electorale. Cunoscând şi eu situaţia din spitalele craiovene, am suficiente îndoieli că nu este chiar aşa de deasă vizita dumneavoastră”.
Războiul foştilor
Nu a lipsit mult ca foştii colegi de partid să-şi sufle câteva replici tari în freză. „Dacă aţi venit acum să aplicaţi variantele PDL-ului şi să spuneţi trei minciuni la o frază, să ştiţi că aţi greşit. Acest CL este serios, dacă credeţi că sunteţi pe vremea când eraţi la RAT, cred că vă înşelaţi”, l-a atacat dur Daşoveanu. „Sunteţi aici în calitate de moralist sau de viceprimar? Ce legătură are PDL-ul cu spitalul?”, i-a replicat Florescu. Din rândul doi, şi-a arătat un colţ şi Emilian Ștefârţă, consilier liberal. Ce-i drept mai finuţ, directorul de la Muzeul de Artă i-a spus viceprimarului să o lase mai moale deoarece odată au împărţit acelaşi partid cu Marinel Florescu, cel pe care-l ataca acum. „Probabil că domnul Daşoveanu, pe perioada când a fost membru PDL, şi-a format o altă părere. Eu, şi chiar dacă am fost în opoziţie faţă de PDL, l-am apreciat. Și ar fi bine să ne respectăm”.
Ce se va întâmpla cu respectul în CLM Craiova vom vedea în şedinţele ce urmează, vădit fiind faptul că se anunţă din ce în ce mai furtunoase pe măsură ce se apropie momentul alegerilor locale.
badea ,analfabet in management,trebuie sa raspunda ce a facut cu solomon de a ajuns orasul condus de mafioti si tigani.pietele sunt acaparate de tigani care confisca marfa taranilor,politisti au <orbul gainilor.daca un asemenea oligofren ajunge primarCRAIOVA VA FI OCOLITA DE INVESTITORI SERIOSI.
Comments are closed.